Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Apărării Naționale, Vasile Dîncu, de la care vrea să afle care este termenul limită asumat pentru producția de vaccinuri la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”. Solicitarea vine în contextul în care, în urmă cu 5 ani, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino” a trecut din subordinea Ministerului Sănătății în cea a Ministerului Apărării Naționale. Scopul urmărit a fost acela de revitaliza Institutul prin investiții, prin modernizarea infrastructurilor, prin achiziția de echipamente și prin menținerea cercetătorilor științifici, astfel încât, într-o perioadă rezonabilă de timp, Institutul să poată produce în condiții de maximă siguranță vaccinuri, seruri, medicamente și alte substanțe medicale esențiale.
”Din păcate, la 5 ani distanță de la schimbările amintite, Institutul încă nu are capacitatea și nici infrastructura necesară pentru a demara producția la scară largă a substanțelor amintite, iar România continuă să achiziționeze de pe piețele internaționale, la prețuri mult mai mari, inclusiv vaccinurile antigripale. Faptul că producția de vaccinuri, seruri și medicamente pe care ar putea să o realizeze Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino” ar produce economii bugetare substanțiale și ar genera o stare de independență a României pentru anumite substanțe medicale este esențial pentru țara noastră”, a opinat Ioan Balan. Parlamentarul sucevean vrea să știe care este valoarea totală a investițiilor realizate la nivelul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino” în perioada 2017-2021 și ce tip de investiții/dotări au fost realizate. De asemenea, deputatul sucevean i-a cerut lui Vasile Dîncu să comunice, în condițiile în care există o componentă pronunțatăde reziliențăpe care o are Institutul în arhitectura instituțională din România, dacă au fost elaborate cereri de finanțare din fonduri externe nerambursabile pentru investiții/dotări.
Ioan Balan l-a întrebat pe ministrul Apărării care este valoarea totală a investițiilor care trebuie realizate în continuare pentru a putea operaționaliza producția la scară a vaccinurilor și serurilor, dar și ce produse realizează în prezent Institutul și care este termenul asumat pentru începerea producției de vaccinuri și seruri.