Un devastator incendiu care a ars bunuri de câteva sute de mii de euro a avut loc în noaptea de duminică spre luni la o societate de prelucrare a materialului lemnos din Vatra Dornei. Pompierii spun că incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere, astfel încât mai multe construcții ardeau generalizat în momentul în care autospecialele de stingere au ajuns la fața locului. Practic, s-a lucrat toată noaptea pentru lichidarea incendiului, iar ultimele focare erau stinse în dimineața zilei de luni. Misiunea a fost și mai dificilă și asta pentru că în curtea respectivă exista o cantitate mare de material lemnos, inclusiv construcțiile fiind majoritare din lemn și/sau pe structură metalică. Incendiul a mistuit centrala termică, o hală de producție brichete, o hală de producție peleți, o hală debitare gater, o hală metalică pentru uscare cherestea, o anexă cu destinație "locuință", un depozit de rumeguș și o hală producție-prelucrare masă lemnoasă. Având în vedere amploarea incendiului, la fața locului au fost trimiși pompierii militari din Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc, cu 6 autospeciale de stingere, 2 autoscări mecanice și 2 ambulanțe SMURD. Suplimentar, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Vatra Dornei a trimis două utilaje pentru îndepărtarea elementelor de construcție afectate de flăcări. Pentru că exista risc de propagare a flăcărilor și la proprietățile din vecinătate, în sprijin au fost trimise și două echipaje de la ISU Bistrița-Năsăud și alte trei de la Detașamentele Fălticeni și Rădăuți, însă acestea au fost întoarse din drum, după ce incendiul a fost localizat și nu a mai fost necesar ajutorul acestora. Pompierii au precizat că flăcările au plecat de la un scurtcircuit, produs la mașini, utilaje și aparate tehnologice lăsate sub tensiune.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 7:00, iar pompierii au salvat din calea flăcărilor trei locuințe particulare, un motel, un sevice auto și un atelier de tâmplărie (două construcții corp comun), precum și un atelier mecanic.