În după-amiaza zilei de miercuri se vor disputa partidele din cadrul etapei a XXV-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Clasată pe locul al șaptelea în ierarhie cu două runde înainte de finalul stagiunii, CSU din Suceava va evolua, cu începere de la ora 18.30, pe terenul formației CSM Focșani, poziționată o treaptă mai sus. Echipa antrenată de Petru Ghervan, Bogdan Șoldănescu și Iulian Andrei a avut parte de un sezon de primăvară excelent, cu cinci victorii, trei rezultate de egalitate și o singură înfrângere, așa că merge la Focșani să își facă jocul obișnuit, cu speranța într-un nou rezultat pozitiv.
Pentru confruntarea de miercuri, „universitarii” nu vor putea conta pe aportul accidentaților Adrian Tîrzioru și Balasz Botond.
Etapa a XXV-a programează meciurile:
CSM Focșani – CSU din Suceava
CSM Alexandria – Poli Timișoara
Minaur Baia Mare – Potaissa Turda
HC Dobrogea Sud – U Cluj
CSM Vaslui – CSM București
CSM Bacău – HC Buzău
Dinamo – Steaua
Clasament
1. Dinamo 24 21 1 2 776-608 64
2. Steaua 24 18 2 4 676-596 56
3. Potaissa Turda 24 18 1 5 738-685 55
4. Dobrogea Sud 24 17 3 4 615-535 54
5. Minaur Baia Mare 23 17 1 5 675-625 52
6. CSM Focșani 23 12 2 9 597-600 38
7. CSU din Suceava 24 9 3 12 658-646 30
8. CSM București 24 9 3 12 663-659 30
9. CSM Vaslui 24 9 1 14 650-683 28
10. HC Buzău 24 8 2 14 607-645 26
11. Poli Timișoara 24 7 1 16 687-718 22
12. CSM Bacău 24 5 2 17 647-752 17
13. U Cluj 24 3 0 21 622-794 9
14. CSM Alexandria 24 2 2 20 567-659 8