Un echipaj de la Serviciul de Poliție Rutieră Suceava care acționa în control trafic sâmbătă seară pe E 85, la Dărmănești, a avut surpriza să constate că autospeciala Dacia Logan de serviciu este depășită de un autoturism Renault, chiar în zona de linie continuă. S-a întâmplat în jurul orei 21.00, în timp ce polițiștii acționau în zonă cu radarul și pentru depistarea șoferilor băuți.
Polițiștii au plecat în urmărire, prin punerea în funcțiune a semnalelor acustice și luminoase, însă șoferul urmărit nu a dat semne că oprește, din contră, a mărit viteza de deplasare.
Autoturismul marca Renault a fost urmărit pe direcția Dărmănești către Suceava.
Pe timpul urmăririi a fost pornit și radarul, șoferul fugar fiind înregistrat, atât pe raza comunei Pătrăuți, cât și în afara municipiului Suceava, cu o viteză de 135 km/h, pe un sector de drum în care limita de viteză era de 70 km/h.
În zona intersecției E 85 cu varianta ocolitoare, polițiștii au reușit blocarea autoturismului marca Renault, șoferul oprind pe marginea carosabilului.
La volan a fost identificat Cristian Crăciunescu, în vârstă de 53 ani, din municipiul Suceava.
Polițiștii din echipaj au constatat că acesta miroase puternic a alcool și i-au solicitat să sufle în etilotest. Bărbatul a suflat în aparat, însă nu corespunzător, astfel că etilotestul a dat eroare în mai multe rânduri. Până la urmă s-a renunțat la etilotest, bărbatul în vârstă de 53 de ani fiind condus la Spitalul Județean Suceava, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Polițiștii cred că acesta avea o alcoolemie mare și i-au deschis dosar penal pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.
Pentru depășirea pe linia continuă și pentru limita de viteză depășită, bărbatul a încasat amenzi cu o valoare de peste 2.000 de lei. Concomitent, s-a dispus măsura reținerii permisului de conducere pentru depășirea limitei de viteză cu mai mult de 50 de kilometri la oră, respectiv neoprirea la semnalul polițistului.