Mateo Rustic a detonat bomba actualului sezon în Liga Companiilor învingând cu scorul de 7-0 echipa Poliției, care înregistrase victorii pe linie în precedentele 13 partide din cadrul ediției a IX-a a competiției. Echipa lui Florin Poenari a strâns însă rândurile și s-a impus, nu fără emoții, în următorul meci de campionat, împotriva celor de la Sănătatea, asigurându-și primul titlu de campioană a întrecerii, cu o etapă înaintea finalului stagiunii în curs. Pentru următoarele locuri de pe podium au rămas să se lupte trei formații, este vorba de Mateo Rustic, Mușatinii și Mihu Acoperișuri.
Săptămâna viitoare, luni, marți și miercuri sunt programate ultimele nouă partide din această ediție de campionat, festivitatea de premiere și banchetul de final fiind programate sâmbătă, 14 mai, începând cu ora 13.00, la Civica Sport Center.
Următoarea ediție a Ligii Companiilor va începe luni, 23 mai. Întrecerea se va întrerupe în lunile iulie și august, pe perioada concediilor, urmând să se reia la începutul lui septembrie.
Railex, în trei rânduri, Sănătatea, de două ori, Dedeman, ISU Suceava și Inter Conti sunt câștigătoarele precedentelor opt ediții ale întrecerii care se bucură de sprijinul Direcției Județene pentru Sport și Tineret și al Asociației Județene de Fotbal.
Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România.
Gazda competiției este Civica Sport Center.
Rezultate înregistrate săptămâna aceasta în Liga Companiilor:
Trecătorul – Mihu Acoperișuri 4-6
Au marcat: Moroșan, Chiriac, Blîndu, Cîrlan, respectiv Mi. Diaconiță (2), V. Romașcan (2), Zugun, Chiriac.
Delgaz Grid – Radburg Center 7-4
Au marcat: Spoială (3), Martin (3), E. Munteanu, respectiv Strugariu, Bostan, Toderaș, M. Romașcan.
Poliția – Mateo Rustic 0-7
Au marcat: Cucoș (3), Hrebenciuc (3), Senciuc.
AD Auto Total Bucovina Bus – Global Design 2-12
Au marcat: Dragomir, Cozma, respectiv Pelepco (4), Neamțu (3), Grigoriciuc (2), A. Horea, Fl. Horea, Ursulinschi.
Trutzi – Sidem 4-6
Au marcat: Gemene (2), Vouciuc (2), respectiv Manoliu (3), Lucaci (2), Vlaicu.
Proiect AIC – Delgaz Grid 9-1
Au marcat: Apăscăriței (3), Maicariu (2), Rusnac, Răutu, Fodor, Vișan.
GLS – Radburg Center 1-7
Gontariu, respectiv Buliga (3), Curcă (3), M. Romașcan.
Sănătatea – Poliția 4-7
Au marcat: Cîrceanu (3), Nichifor, respectiv Poenari (3), Repciuc, Afloarei, Apostol, Puzdre.
Mateo Rustic – Carrefour 15-6
Au marcat: Cucoș (4), Senciuc (4), Grigorean (2), Răstoacă (2), Adochiței, Hrebenciuc, Bobric, respectiv Cojocari (4), Parasca, A. Pascaru.
Mușatinii – Safesteel 4-2
Au marcat: Bejinari (2), Timu, Corbu, respectiv Barbir, Schipor.
Mihu Acoperișuri și Mateo Rustic și Sănătatea au câștigat cu scorul de 10-0, la „masa verde”, jocurile cu Expertware, formație care s-a retras din campionat.
Clasament
1. Poliția 15 14 0 1 106-40 42
2. Mateo Rustic 15 11 3 1 117-38 38
3. Mușatinii 15 12 1 2 100-52 38
4. Mihu Acoperișuri 14 12 1 1 94-41 37
5. Global Design 15 11 1 3 141-38 34
6. Sănătatea 15 9 2 4 96-65 29
7. AD Auto Total Bucovina Bus 14 9 1 4 79-68 29
8. Trecătorul 15 9 0 6 86-94 27
9. Safesteel 15 7 0 8 65-72 21
10. Trutzi 15 5 1 9 60-71 17
11. Radburg Center 15 5 0 10 66-90 15
12. GLS 15 4 1 10 49-78 14
13. Proiect AIC 15 4 0 11 57-103 12
14. Delgaz Grid 15 3 2 10 46-107 11
15. Sidem 15 2 1 12 46-91 8
16. Carrefour 15 2 0 13 47-116 6
17. Expertware 16 1 0 15 40-123 3
Iată cum se prezintă programul săptămânii viitoare în Liga Companiilor:
Luni, 9 mai, ora 18.30: Mihu Acoperișuri – Trutzi
Luni, 9 mai, ora 19.30: Delgaz Grid – Poliția
Luni, 9 mai, ora 20.30: Mateo Rustic – AD Auto Total Bucovina Bus
Marți, 10 mai, ora 18.30: Global Design – Trecătorul
Marți, 10 mai, ora 19.30: Radburg – Proiect AIC
Marți, 10 mai, ora 20.30: Carrefour – Sănătatea
Miercuri, 11 mai, ora 18.30: Sidem – Mușatinii
Miercuri, 11 mai, ora 19.30: Safesteel – GLS
Miercuri, 11 mai, ora 20.30: Mihu Acoperișuri – AD Auto Total Bucovina Bus