Rusoaica acuzată de acte de terorism în Siria va fi extrădată în țara natală. Apelul declarat de Amina Gerikhanova a fost respins de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât soluția dictată de Curtea de Apel Suceava la mijlocul lunii aprilie a rămas definitivă. Soluția celor două instanțe a venit chiar dacă rusoaica a cerut azil politic în România, solicitare care încă nu a fost procesată și care oricum nu ar fi avut nici o influență în legătură cu stoparea procedurilor de extrădare. Femeia în vârstă de 36 de ani a fost prinsă pe 11 martie în Punctul de Trecere a Frontierei Siret în timp ce intra în România din Ucraina. Pe numele Aminei Gerikhanova exista un mandat internațional de arestare emis de către Interpol în baza unei decizii din 27 martie 2018 de Tribunalul districtual Oktyabrsky, din orașul Groznâi. Femeia este acuzată de comiterea infracțiunii de participare la grupare armată ilegală. Mai exact, aceasta ar fi mers în Siria, unde a luptat alături de diferite grupări armate timp de un an de zile. Femeia se afla într-un autocar cu pasageri care se deplasa pe ruta Ucraina-Turcia și era însoțită de un copil minor, care a fost preluat de către Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava. Copilul a fost preluat în regim de urgență și a stat o perioadă într-un centru specializat, iar ulterior a fost preluat de o rudă care a venit la Suceava din Germania.