Ziua Națională a Tineretului, sărbătorită, anual, pe 2 mai, a fost marcată de Asociația Institutul Bucovina printr-un eveniment cultural de promovare a tinerelor talente. Astfel, la Galeria de Artă „Zamca” a avut loc vernisajul expoziției de artă plastică „Matrici și martiri” realizată de tânărul artist Andrei Coca. „Matrici și martiri” este prima expoziție personală a lui Andrei și cuprinde o serie de lucrări care includ picturi, fotografii și instalații, realizate de-a lungul clasei a XII-a, care ilustrează relația tânărului artist cu procesul educațional.
Lucrările pot fi admirate în până pe 19 mai 2022,de luni până vineri, în intervalul orar 09:00-17:00. Galeria „Zamca” se află în incinta sediului Asociației Institutul Bucovina, din strada Zamcei, numărul 17 (în spate la LIDL Mărășești).
· Videoconferință
Andrei Coca (n. 2002, Suceava) este absolvent al Colegiului Național „Petru Rareș” din municipiul Suceava, profilul matematică-informatică. El studiază în prezent istorie antică, filosofie și istoria religiilor la o universitate din Germania. Tocmai de aceea, participarea sa la vernisaj s-a realizat sub forma unei videoconferințe, însă în sală, alături de lucrările sale, i-a avut aproape pe cei care i-au îndrumat pașii în călătoria sa artistică: mama, fratele și bunica.
Expoziția prezentată de Andrei Coca la Galeria „Zamca” reprezintă „o continuare a mesajului lansat odată cu prima organizare publică a expoziției”, care a avut loc, în decembrie 2021, la Muzeul Arta Lemnului din Câmpulung Moldovenesc, prin programul „Artist sub 20”.
Despre personalitatea lui Andrei Coca, familia povestește că mereu a fost un copil interesat de nou, un tânăr care „trăiește mai mult pentru alții, decât pentru el”. Ionuț, fratele artistului, simte că lucrările transmit un „mesaj de la elev la elev” și sunt inspirate din „trauma educației”.
Ca primă expoziție personală, „Matrici și Martiri” ilustrează o colecție originală de fotografii, picturi și instalații realizate pe parcursul ultimului an de liceu. Maestrul Mihai Pânzaru-PIM, custodele Galeriei de Artă „Zamca” și cel care a făcut posibilă organizarea expoziției, îl consideră pe Andrei Coca un exemplu pentru generația tânără, fiind exact în locul care îi este menit.
„Am învățat singur să desenez cu ajutorul cărților și al unor oameni buni. Sunt pasionat de filosofie, literatură, religie și istorie, iar prin expoziția de față am concentrat toate aceste pasiuni. Nu am un stil, sunt încă în procesul de învățare, așa că nu mă mărginesc, încercând să folosesc tehnici cât mai variate.
Îmi caut inspirația în marile romane clasice sau în idei filosofice și artiști precum Zdzislaw Beksinski și Egon Schiele. Creația a fost pentru mine întotdeauna un proces terapeutic și aș dori ca și rodul creației să aibă același scop pentru privitori. Aș vrea ca această expoziție să fie un punct de reexaminare și înțelegere a procesului de educație. Cât despre viitor, <Speranța e un prost sfătuitor>, după cum spune Tucidide”, a transmis tânărul artist după prim expoziție.
· Invitați
Vernisajul s-a bucurat și de prezența unor reprezentanți din partea autorităților locale și îndelungi colaboratori ai Asociației Institutul Bucovina. Este vorba despre Mirela Adomnicăi, deputat de Suceava din partea Camerei Deputaților din Parlamentul României, și Cristian Șologon, subprefect în cadrul Instituției Prefectului – Județul Suceava, care au apreciat efortul artistic al autorului. Evenimentul cultural de la Galeria de Artă „Zamca” (str. Zamcei, nr. 17, Suceava) a fost organizat de Institutul Bucovina și Academia PIM.
Pentru mai multe informații legate de expoziție, persoana de contact din cadrul Asociației Institutul Bucovina este Petru Vasile Gafiuc, președintele organizației, tel: 0230.524.128, e-mail: info@bucovinainstitute.org. Puteți să vizitați și pagina de Facebook: http://www.facebook.com/i.bucovina şi website-ul www.bucovinainstitute.org, unde veți descoperi cele mai recente activități.