Tribunalul Suceava a dat joi verdictul într-un dosar de proxenetism și prostituție, inclusiv cu adolescente minore. În dosar au fost puși sub acuzare Nicușor Cristian Roșu, Florian Mitrea, Florentina Violeta Oancea, Gheorghe Bucătaru, toți din București, Constantin Gheorghe Mocanu, din localitatea Clejani, județul Giurgiu, respectiv Gheorghiță Cristian Sabou, tot din municipiul București. Cinci din cei șase inculpați și-au aflat pedepsele primite, după cum urmează:
Florian Mitrea – 6 ani de închisoare
Violeta Florentina Oancea – 3 ani de închisoare;
Nicușor Cristian Roșu – 6 ani, o lună și 20 de zile;
Gheorghiță Cristian Sabou, zis ”Comunistu” – 4 ani, o lună și 10 zile;
Constantin Gheorghe Mocanu – achitare.
Trebuie spus că soluția de joi nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel Suceava. O parte din cei condamnați mai aveau la activ și alte pedepse, din dosare mai vechi.
“În perioada ianuarie 2011 – mai 2012, prin promisiuni false privind căsătoria sau la înțelegere cu victimele, suspecții au racolat, transportat și cazat un număr de trei victime majore, în Germania, orașul Offenbach, unde le-au obligat sau determinat să practice prostituția ori le-au înlesnit desfășurarea acestei activități, în diverse cluburi de noapte, însușindu-și sumele de bani astfel rezultate. De asemenea, în cursul lunii aprilie 2011, membrii asociației infracționale au racolat, transportat și cazat în municipiul București o victimă minoră în vârstă de 15 ani, din municipiul Suceava, unde au exploatat-o sexual prin obligare la practicarea prostituției, în perioada aprilie – august 2011, sumele de bani astfel obținute fiind însușite în totalitate de către aceștia”, sunt principalele acuzații ce li se aduc celor șase învinuiți de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava.
· Povestea Ramonei, tânăra care s-a prostituat din dragoste
Dosarul a fost instrumentat de procurorii DIICOT Suceava deoarece o parte din victime sunt din zona noastră. Unele detalii din dosar arată cât de perfizi erau membrii acestei grupări. Ramona, o victimă din acest dosar, l-a cunoscut pe Nicușor Cristian Roșu în perioada liceului, cei doi fiind colegi de școală. Cei doi au fost iubiți în perioada liceului, la București, iar la patru ani de la absolvire, s-au reîntâlnit și au reluat relația amoroasă.
La scurt timp, explică anchetatorii, Nicușor Cristian Roșu i-a promis iubitei sale că o va lua de soție, iar apoi i-a propus să plece amândoi în Germania pentru a face rost de banii de nuntă.
Ramona a acceptat, ba mai mult a fost de acord să-și amaneteze și bijuteriile din aur (aproximativ 157 de grame), pentru a merge în Germania împreună cu viitorul soț.
Naivitatea și dragostea oarbă au determinat-o să spună „da” și propunerii viitorului „soț” de a se prostitua într-un bordel din Germania.
Nicușor Cristian Roșu i-a spus că aceasta este singura lor șansă de a strânge aproximativ 20.000 de euro pentru a face nunta și a-și cumpăra și o mașină.
„Fiind pusă într-o situație dificilă și gândindu-se că are șanse să se mărite cu un băiat care avea o situație financiară bună, acesta fiind proprietarul unui apartament cu două camere în mun. București, victima și-a încălcat principiile de viață și, dorindu-și mult să fie împreună cu Roșu Cristian, a acceptat propunerea acestuia de a se prostitua pentru el în Germania. În momentul respectiv, victima a considerat că va practica prostituția pentru o perioadă scurtă de timp, iar din momentul în care va realiza împreună cu Roșu Cristian suma de bani propusă se vor întoarce acasă și va deveni soția acestuia ”, explică procurorii DIICOT.
· Strângea bani de nuntă. Avea în medie patru-cinci clienți pe zi.
Ramona a ajuns prostituată într-un bordel din orașul Offenbach, din zona Frankfurt. Viitorul „soț” nu a mers cu ea, așa cum erau planurile inițiale, acesta trimițând-o în Germania împreună cu Gheorghiță Cristian Sabou, alias „Comunistu”, și un anume „Codrin”.
Alături de ea erau și alte două tinere românce, care au ajuns prostituate în același bordel, toate trei fiind găzduite în apartamentul lui „Codrin”
Cele trei tinere erau permanent supravegheate de către „Codrin” și „Comunistu”, care le duceau în fiecare zi la acel bordel, începând cu orele 16:00, și le luau înapoi acasă în jurul orei 05:00 dimineața.
A existat o singură zi, susțin procurorii, în care Ramona nu a avut nici un client, dar au fost și zile în care a întreținut relații sexuale și cu zece clienți, încasând suma de 1.000 de euro, în medie având câte patru-cinci clienți pe zi.
Zi de zi, Ramona era contactată telefonic de către viitorul ei „soț”, care îi cerea să îi spună câți clienți a avut și câți bani a câștigat.
Toți banii pe care tânăra îi lua de la clienți îi dădea lui „Codrin” - așa cum fusese înțelegerea cu iubitul ei.
· A strâns 7.000 de euro din prostituție, însă viitorul „soț” i-a spus că a câștigat doar 50 de euro
După aproximativ o lună, se arată în documentele înaintate instanței de procurorii DIICOT, a venit în Germania și Nicușor Cristian Roșu, care i-a spus că după ce a plătit cheltuielile cu chiria, utilitățile și hrana, nu le-au mai rămas decât 50 de euro.
În realitate, explică anchetatorii, Ramona a câștigat 7.000 de euro, tânăra notându-și zilnic pe un caiet numărul clienților și sumele câștigate.
Când i-a reproșat viitorului „soț” că i-a furat din banii, a fost bătută și lovită cu capul de perete.
Dintr-o dată, așa-zisa relație de dragoste dintre cei doi s-a transformat într-un calvar.
Viitorul „soț”, a declarat chiar victima, i-a spus după câteva zile de la acel incident că urma să o vândă unui patron de club de noapte, cu suma de 7.000 de euro.
A reușit să fugă din Germania, sub pretextul că merge la coafor, și cu banii pe care-i avea la ea, a luat un taxi până în Frankfurt și de aici un autocar spre România.
· Regulile din bordel. Trebuiau să umble dezbrăcate complet prin club
Fiecare prostituată care lucra în bordelul în care a ajuns și Ramona trebuia să plătească un preț de intrare de 100 de euro.
Fetele trebuiau să se plimbe prin club dezbrăcate total, iar în momentul în care un client le solicita, trebuia obligatoriu să îi menționeze prețul de 100 de euro pentru sex normal și/sau oral pentru o jumătate de oră, iar pentru sex anal prețul era de 500 de euro, bani care îi reveneau victimei și pe care îi punea într-un portofel pe care îl purta mereu la ea.
În cazul în care angajații clubului aflau că scădeau prețurile pentru serviciile prestate, erau date afară.
„Una dintre reguli era ca mai tot timpul să se plimbe prin club, prin fața clienților, iar atunci când era solicitată îl însoțea pe client într-una din camerele clubului și întreținea cu acesta relații sexuale, după care primea de la client banii, conform înțelegerii anterioare”, explică anchetatorii.