Un tânăr de 20 de ani a fost reținut de polițiști în arestul IPJ Suceava, după ce în urmă cu câteva zile a fost depistat în trafic conducând un autoturism fără a avea permis și sub influența consumului de alcool. El a fost încarcerat în cursul zilei de luni, urmând ca la expirarea celor 24 de ore de reținere judecătorii să decidă dacă este necesară aplicarea unei măsuri restrictive față de tânărul aflat la volan.
Incidentul a fost înregistrat de polițiști în cursul nopții de marți spre miercuri a săptămânii trecute, când în jurul orei 24.00, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Gura Humorului, în timp ce se aflau în patrulare pe un drum județean din localitatea Pârteștii de Jos, au oprit pentru control un autoturism marca Audi A4, la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani din satul Deleni al comunei. În urma controlului efectuat s-a constatat că cel de la volan nu deținea permis de conducere și mirosea a alcool, controlul cu aparatul etilotest arătând o valoare a alcoolemiei de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma continuării cercetărilor și a circumstanțelor producerii incidentului, în cursul zilei de luni, 25 aprilie, pe numele suspectului a fost emis un mandat de reținere pentru 24 de ore, el fiind introdus în arest. La expirarea perioadei de reținere judecătorii vor decide dacă este necesară aplicarea unei măsuri restrictive față de tânărul aflat la volan. Tânărul depistat la volanul autoturismului este cercetat în continuare pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere și conducerea pe drumurile publice unui vehicul având la momentul prelevării mostrelor biologice o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge.