Un incendiu care a cuprins luni două hale dezafectate aparținând unei întreprinderi familiale din satul Brăiești, comuna Cornu Luncii, s-a soldat cu pagube materiale importante. Focul, care a plecat de la un scurtcircuit de la presa de fabricat peleți, a mistuit cele două hale dezafectate, o presă pentru făcut peleți, rumeguș și material lemnos folosit pentru fabricarea peleților. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 60.000 de lei. Pentru stingerea incendiului au fost trimise patru autospeciale ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Cornu Luncii și Mălini, precum și două autospeciale din cadrul Detașamentului de Pompieri Fălticeni.