Suceava va avea din nou echipă în primul eșalon valoric al handbalului după o pauză de 11 ani. Formația Clubului Sportiv Municipal, antrenată de Tudor Orășanu, a reușit această performanță după ce s-a clasat pe locul secund la turneul final al Diviziei A2, care a avut loc la Zalău, după două victorii, 3-0 cu CS Oțelu Roșu și 3-2 cu Tomis Constanța, și 2-3 cu Volei Club Zalău.
„Să ai cea mai tânără echipă de la baraj și să termini pe locul 2, după ce te-ai bătut, având bani puțini, cu două cluburi cu pretenții cum sunt Constanța și Zalău, chiar este o performanță, iar acești băieți merită felicitați. Acum să vedem dacă ne iubește cineva. Este timpul ca iubitorii voleiului sucevean să scoată pieptul în față și să ne ajute să putem participa în prima divizie, acolo unde n-am mai fost de 11 ani”, a declarat antrenorul Tudor Orășanu.
CSM Suceava a promovat cu următorul lot de jucători: Marius Gontariu, Andrei Sasu, Alexandru Danilă, Alexandru Roman, Cozmin Boghean, Vlad Ştreangă, Victor Asmarandei, Andrei Curic, Denis Croitor, Sabin Hortopeanu, Cezar Ciubotariu și Ioan Verciuc. La această performanță și-au mai adus contribuția veteranii Lucian Huțuleac și Robert Petraru.
Termenul limită de înscriere pentru viitorul sezon al Diviziei A la volei masculin este sfârșitul lunii mai.