Rezultate deosebite obținute de o tânără pereche de dansatori suceveni, la Campionatele Naționale pe Secțiuni ale României și Concursul Național “Cupa Myrtis”, care au avut loc la finele săptămânii trecute, în Timișoara.
La eveniment, Clubul de Dans Sportiv Bucovina Dance Studio a fost reprezentat prin două perechi de dansatori, participând la categoriile Junior 1 și Tineret.
Tinerii dansatori sportivi Andrei Stratulat și Alexia Mihai au reușit să își asigure un loc pe podium, la două categorii.
Aceștia au urcat pe prima treapta a podiumului la categoria Open Basic Latino (12-13 ani) și au obținut locul patru în finala de Open Basic Standard (12-13 ani).
Alți tineri dansatori suceveni, Mirel Florea şi Timea Kruk Irimescu, au fost la un pas de finală, reprezentând cu eleganță clubul în cadrul categoriei Open Basic Latino (16-18 ani).
Tot ei au participat, pentru prima oară, la Campionatul Național de Dansuri Latino.
Calendarul competițional pentru perioada următoare se anunță a fi unul aglomerat pentru tinerii dansatori sportivi suceveni, cu deplasări la Brașov, București, Galați și Bistrița, inclusiv la două concursuri foarte importante, de nivel internațional.