UPDATE
Conform primelor informații ale polițiștilor rutieri, tânărul care conducea autoturismul Audi înmatriculat în România, dar cu volan pe dreapta, Ionuț Vijelie, în vârstă de 21 de ani, din Gălănești, a intrat în depășirea unei coloane de vehicule poziționată în spatele unui autoturism MiniCooper condus de o tânără în vârstă de 27 de ani, din Dornești, care se angajase într-un viraj la stânga, pe o stradă secundară.
În timp ce se afla în depășire, pentru a evita coliziunea cu acel Cooper, șoferul a virat stânga, intrând direct și în mare viteză în stâlpul de energie electrică.
Impactul cu acest stâlp a fost atât de puternic încât autoturismul s-a rupt în două.
Tânărul decedat pe loc are 18 ani și era pasager în Audi. Este vorba de Vasile Săcăleanu, din Rădăuți.
Cei doi tineri aflați în stare gravă la Spitalul Județean Suceava sunt șoferul în vârstă de 21 de ani și un tânăr de 19 ani, din Dornești, al doilea pasager.
...
O persoană a murit, iar alte două au fost transportate la spital, într-un accident petrecut azi la Rădăuți. În accident au fost implicate două autoturisme și cinci persoane. Din nefericire, una dintre victime a fost declarată decedată. Două persoane, în stare gravă, au fost transportate la spital, iar alte două au fost monitorizate din punct de vedere medical. Acestea din urmă nu prezintă traumatisme grave și au refuzat transportul la spital.
Din imaginile de la locul accidentului se vede cum unul din autoturismele implicate s-a rupt în două.
Un autoturism Audi aflat probabil într-o depășire s-a lovit cu violență extrem de un stâlp din beton și s-a rupt în două.
Pompierii militari care au intervenit la locul accidentului au găsit trei persoane inconștiente, din mașina ruptă în două. Una a fost declarată decedată la fața locului iar două au fost duse la spital cu răni foarte grave.
La fața locului intervin pompierii militari cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și ambulanța SMURD B2) cu sprijinul a trei echipaje SAJ.
La locul accidentului a fost trimisă și ambulanța SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).