„Țigan” nu este jignitor; tonul pe care o spui contează. Eu sunt mândru de ceea ce sunt”

Prejudecățile rasiale sunt încă frecvent întâlnite, iar copiii minorităților naționale ajung să se lovească de ele destul de timpuriu. În România acest aspect este cel mai vizibil în cazul copiilor romi, considerați nu de puține ori drept copii-problemă chiar și de persoane care nu îi cunosc.

Valentin Andrei Curcă are 19 ani și este elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Mihai Eminescu”din Suceava. Provine dintr-o familie de romi cu posibilități materiale reduse, din comuna Ciprian Porumbescu. Are 6 frați, cel mai mic are 3 ani și probleme serioase de sănătate. Mama are 3 clase, tatăl, 6 clase și fratele cel mare, în vârstă de 21 de ani, a absolvit 8 clase. Principalele venituri sunt ajutorul social și alocațiile copiilor; doar tatăl lucrează ocazional, „cu ziua”. Este o familie liniștită, în care, după cum ne-a mărturisit Valentin, părinții nu și-au lovit niciodată copiii și nu au înclinație spre scandal.

La școala din sat Valentin a fost un elev sârguincios, din clasa I până în clasa a VIII-a a avut numai premiul I. În clasa a VI-a consemnează primul eveniment important din viața lui: a venit o profesoară de limba română care a văzut că îi place să învețe. „Îi spuneam că scriu poezii, povestiri și ea mi-a sugerat să devin învățător. Am prins încredere. Părinții au zis că ai terminat 8 clase, ajunge cu școala. Nici nu și-ar fi permis să mă țină la liceu. Abonamentul până la Suceava costă 300 de lei pe lună, dar mi-am dat seama că fără școală, fără educație nu-mi pot face un viitor”, ne-a spus Valentin. Vorbește literar, extrem de corect și fără nici o umbră de accent moldovenesc sau de limba romani.

Insistența profesoarei de română, rezultatele școlare și dorința lui de a învăța au făcut să fie admis la liceu și să aibă șansa să devină învățător, așa cum își dorea. Dar tot atunci a aflat că este altfel, că este diferit față de ceilalți băieți de la internat. Șocul n-a fost ușor de digerat.

·       „Au sărit toți să mă încurajeze și am căpătat încredere că pot reuși”

„Când am ajuns în Suceava eram speriat, totul era nou pentru mine. A fost prima dată când am venit în oraș. Am mers la internat, la Liceul Industrial nr. 3. Eram singurul elev de etnie romă și ceilalți elevi din internat mă șicanau permanent. Atunci am conștientizat că sunt diferit. După o săptămână am vrut să renunț la liceu. Abonamentul nu-l puteam plăti, ca să fac naveta, părinții au spus că n-au de unde să-mi dea, plus că i-a deranjat și modul în care am fost tratat de băieții de la cămin”, își amintește Valentin.

Șansa lui a fost că prin intermediul inspectorului școlar pentru romi, Lucian Dimitriu, i-a cunoscut pe ONG-iștii de la Asociația Institutul Bucovina. „M-au luat cu ei într-o tabără de mentorat, la Vama. Erau acolo 36 de copii de etnie romă, care toți mergeau la școală și mi-am dat seama că nu sunt atât de diferit. De asemenea, colegii de clasă de la liceu, profesorii, până la director au sărit toți să mă încurajeze și am căpătat încredere că pot reuși. În vacanțe mergeam la muncă, din clasa a X-a am o bursă printr-un program de la „Salvați copiii”, bursa de la liceu... E bine”, consideră băiatul.

La Institutul Bucovina face voluntariat de 4 ani, din septembrie 2021 a fost angajat part-time ca arhivar și tot prietenii de la institut l-au ajutat să înființeze Asociația RYMA (Roma Youth Misto Association), care are ca scop să încurajeze tineri de etnie romă să se implice în activități de voluntariat și să studieze.

·       „Vreau să-i ajut pe copii, să le arăt că, dacă am putut eu, pot și ei”

Se trezește în fiecare dimineață la 5.30, la 6.20 iese din casă, la 6.40 are autobuzul spre Suceava. Ajunge la 7.15-7.20, dar a făcut cerere la școală și i s-a aprobat să întârzie, că la „Eminescu” orele încep la 7.00. După școală vine la muncă, la institut și ajunge acasă după 17.00.

Suprasolicitarea ochilor a făcut ca din clasa a X-a să aibă nevoie de ochelari. Și i-a cumpărat singur, din bursă și cu ajutor din partea mamei, din alocație. 470 de lei. „Mă durea capul, amețeam, nu vedeam bine. M-am dus la doctor. Consultația a fost gratuită, că am fost la spital, dar ochelarii i-am plătit”, spune Valentin. Ramele mari și negre îi accentuează blândețea privirii.

I se întâmplă uneori să mai audă „Uite cum a ajuns țiganul ăla”, dar sensul pare mai curând admirativ. Ne spune că termenul „țigan” nu este în sine jignitor. „Tonul pe care o spui contează. Eu sunt mândru de ceea ce sunt. Mă cunoaște lumea în sat, mă respectă, pe unii tineri romi i-am chemat să vină să ajute aici, în activități de voluntariat și au venit”, afirmă tânărul.

Planurile lui de viitor includ examenele din acest an, bacalaureatul și cel de admitere la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, la facultatea de asistență socială, de științe ale pedagogiei sau de litere, dar are o agendă și pe termen lung: „Mă văd învățător la mine în sat, vreau să-i ajut pe copii, să le arăt că dacă am putut eu, pot și ei. Visul meu este să fiu învățător, apoi scriitor pentru că îmi place să scriu. Să public o carte sau mai multe, să simt că oamenii sunt interesați de ce scriu, că le place. Să văd lumea... Mi-ar plăcea să vizitez Parisul, să ajung la Louvre, să fiu în fața turnului Eiffel... Sunt sigur că voi avea ocazia. Cu programe Erasmus am fost deja în Ungaria și în Turcia, voi ajunge și în Franța”.

·       În ciuda lipsurilor, Valentin este un om bogat și dăruiește tuturor din preaplinul inimii sale

Modelul după care Valentin încearcă să-și ghideze viața este profesoara de limbă română din gimnaziu, Maria Chira. „O admir foarte mult, vreau să devin ca ea. Este calmă, vedea de ce suntem capabili fiecare, vedea acea parte ascunsă despre care nici noi nu știam că este în noi. O dată am lipsit și a lăsat tot ce avea de făcut ca să-mi explice ce a predat. Este un om extraordinar”, consideră tânărul.

Îl întreb care sunt persoanele care contează cel mai mult pentru el. „Cea mai importantă persoană din viața mea este mama. Nu i-o spun prea des, dar bănuiesc că știe. Apoi este fratele meu mai mic, cel de 3 ani, care are probleme de sănătate și aș vrea să-l ajut să le rezolve. Tratamentul lui costă în jur de 500 de lei pe lună”, răspunde Valentin, după care îi enumeră pe toți cei care i-au acordat încredere și sprijin – prietenii și colegii de la institut, colegii și profesorii de la liceu, susținătorul de la „Salvați copiii”, care îi acordă bursă și toți oamenii buni pe care i-a întâlnit, cărora le-a păsat de el.

Îndrăznesc să întreb și ce i-a lipsit în viața lui de până acum și mărturisesc că răspunsul m-a luat total prin surprindere: „Mi-a lipsit atmosfera de comunicare și de iubire pe care am văzut-o la alte familii. Dar probabil în familiile sărace e altfel, nu se manifestă”.