Un biciclist a fost accidentat mortal joi seară de un șofer aflat în stare avansată de ebrietate. Accidentul s-a petrecut în comuna Marginea, în jurul orei 8,30.
Polițiștii au stabilit, în urma primelor cercetări efectuate, că vinovăția producerii accidentului rutier aparține șoferului, Dorel Rotari, în vârstă de 48 de ani, care conducea, sub influența alcoolului, un autoturism marca Renault Symbol, pe un drum comunal neclasificat din comuna Marginea, și care nu a păstrat o distanță suficientă în mers față de biciclistul ce circula în fața sa.
La fața locului a ajuns un echipaj al Ambulanței, care a constatat decesul biciclistului, un bărbat în vârstă de 57 de ani.
Conducătorul auto a fost testat la fața locului cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Vineri, Dorel Rotari a fost reținut în arestul IPJ Suceava, acesta urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.