Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Cristi Crețu, a fost reținut pentru 24 de ore, după audierile de la DNA Cluj, care s-au prelungit până după miezul nopții. Avocatul său, Mihai Ștefănoaia, a declarat că, în baza dispozițiilor art 83 lit. a) Cod procedură penală, clientul său a înțeles să se prevaleze de dreptul la tăcere și, în această fază a cercetării penale, să nu declare nimic. În consecință, procurorul a emis o ordonanță de reținere de 24 de ore urmând ca marți să se adreseze judecătorului de drepturi și libertăți cu o propunere de arestare preventivă. „În calitate de avocat angajat, am formulat cerere de studiu al dosarului, cerere pe care am adresat-o procurorului de caz și care mi-a fost aprobată, iar ca termen de studiu dosar a fost stabilită data de 5 aprilie 2022, ora 10.00-11.00", a declarat avocatul. Atunci, spune acesta, va ști mai multe despre acuzațiile formulate la adresa lui Cristi Crețu și despre probatoriul pe care se bazează acestea. Cel mai probabil cererea în ceea ce privește măsura arestului preventiv se va judeca marți după masă. Reamintim că vicepreședintele CJ Cristi Crețu este acuzat de o presupusă luare de mită, de 40.000 de euro. Conform unui al DNA, „la începutul lunii decembrie 2020, suspectul Crețu Silviu-Cristinel, vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, ar fi acceptat și primit, de la administratorul unei societăți comerciale, suma de 40.000 euro, lăsându-l să creadă că va interveni pe lângă persoanele din cadrul Consiliului Județean Suceava cu atribuții de decizie în derularea contractelor de reabilitare de drumuri, astfel încât derularea unui contract încheiat de instituție cu firma administratorului să decurgă în bune condiții, iar plățile să fie făcute la timp.
Ulterior, în perioada 16-29 martie 2022, suspectul Crețu Silviu-Cristinel, în legătură cu un alt contract de întreținere a drumurilor județene pentru care avea atribuții de verificare, i-ar fi pretins aceluiași om de afaceri o altă sumă de 40.000 euro, pentru desfășurarea fără impedimente a contractului încheiat de firma acestuia cu Consiliul Județean Suceava.
În acest context, la data de 4 aprilie 2022, suspectul Crețu Silviu-Cristinel ar fi primit de la omul de afaceri, cu titlu de mită, suma de 40.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante în interiorul clădirii CJ Suceava”, se arată într-un comunicat al DNA. Omul de afaceri este Vasile Rîpan, iar luni a fost audiat la sediul DNA Suceava. La ieșire acesta nu a oferit însă prea multe informații despre acest dosar și a precizat doar că va da declarații presei la momentul potrivit.