Incendiile de vegetație uscată care se succed unul după altul provoacă zilnic și importante pagube materiale, asta în cazul fericit în care nu se produc și victime omenești, cum s-a întâmplat săptămâna trecută.
Un incendiu de vegetație de miercuri din satul Huși, comuna Preutești, s-a extins spre o gospodărie. Pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni și lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Preutești au intervenit la fața locului cu trei autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor de pompieri ardea o anexă gospodărească și exista pericol de propagare la casa de locuit și la alte anexe. Focul a fost oprit de pompieri înainte de a ajunge și la locuință. A ars anexa gospodărească pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost și de această dată focul deschis în spatii deschise. Suprafața afectată de acest incendiu a fost de aproximativ 15 hectare.