Alianța Franceză din Suceava încheie seria activităților desfășurate în cadrul Lunii Francofoniei la Suceava miercuri, 30 martie, cu recitalul de poezie „La poésie, une fenêtre ouverte vers la diversité humaine/Poezia, o fereastră deschisă către diversitatea umană”, recital coordonat de profesoarele Ioana Murea și Iuliana Halac de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava.
Săptămâna aceasta, poezia va deveni pentru Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava o evadare din real, prin refugierea în lirism şi sensibilitate. Elevi din clasele a IX-a A și a XI-a J vor discuta despre istoria poeziei, vor călători virtual prin orașele poeților preferați, vor recita poeme franceze celebre, care înnobilează sufletul, aparținând lui Charles-Pierre Baudelaire, Paul Verlaine, Paul Claudel, José María de Heredia, Anatole France, Alphonse de Lamartine, Victor Hogo, Alfred de Vigny, Jacques Prévert etc.
Am aflat de la profesorii coordonatori că tinerii liceeni vor demonstra că iubitorii de poezie nu sunt deloc puțini. În acest context, Băieș Gesica din clasa a XI-a J îşi propune să arate, cu ajutorul unei prezentări Canva, că poezia este una dintre cele mai frumoase arte, care îmbină ritmul, armonia, imaginile. Păduraru Ioana, Rusînac Magdalena, Cocari Bogdan, Gafencu Eduard, Prescure Ionela, Pușcașu Anisia, Rusu Adina și Vlădeanu Alexandru vor realiza un interviu pentru a încuraja acest tip de explorare rafinată a sufletului omenesc. Afişul activităţii din această săptămână a fost realizat de elevii din clasa a IX-a A. Prin activitatea de miercuri, profesoarele Ioana Murea și Iuliana Halac şi-au propus să promoveze cultura franceză prin intermediul poeziei, să încurajeze lectura şi creativitatea şi să demonstreze că poezia nu dispare, ci își găsește mereu alte formule, înglobând aspirațiile estetice ale fiecărei epoci.
Mai multe informații și documente video despre această activitate pot fi consultate pe adresa Facebook a Alianței Franceze din Suceava: https://www.facebook.com/Alliance-Francaise-de-Suceava-100509888805151 precum și pe site-ul Alianței Franceze din Suceava: https://afsuceava.ro.