Sediul Direcției Silvice Suceava a devenit un punct de atracție pentru cei mai tineri suceveni, care au la dispoziție acolo un adevărat muzeu dedicat naturii, dar și oameni dornici să îi învețe despre păduri și importanța lor în viața noastră.
Cea mai recentă vizită a fost a elevilor de la Școala gimnazială Nr. 1 Suceava - 26 de elevi cu vârste cuprinse între 6-7 ani, împreună cu două cadre didactice însoțitoare, în contextul sărbătoririi “Săptămânii Pădurii”.
Aceștia au fost întâmpinați de mai mulți angajați ai Direcției Silvice Suceava, precum Silvia Popescu, șefa biroului de Regenerare a Pădurilor, și inginerul silvic Horea Grozavu, care le-au prezentat elemente din flora și fauna județului Suceava, ce înseamnă luna pădurii, importanța pădurii în viața tuturor, dar și reguli de comportare în natură.
Micuții au avut parte și de surprize dulci, dar și de materiale educative, atrăgătoare, de educație forestieră, iar la final, după parcurgerea tuturor activităților, li s-au acordat diplome de prieten al pădurii.