Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 25 mar 2022 - Anul XXVII, nr. 70 (7987)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   8 imagini |   ø fişiere video

Mesaje antiavort și tineri cu drapelul național, la „Marșul pentru viață”, în centrul Sucevei

Vineri, 25 Martie 2022 (20:29:36)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

De Buna Vestire, mare sărbătoare creștină, de celebrare a zilei în care Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Fecioara Maria că va lua în pântece şi va naşte în lume pe Fiul lui Dumnezeu, în centrul municipiului Suceava a avut loc un eveniment ajuns la cea de-a 13-a ediție - „Marșul pentru viață. Împreună pentru viață”.

Acțiunea s-a desfășurat în intervalul orar 14:00-16:00, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, unde s-au adunat zeci de tineri cu pancarte și bannere

cu mesaje antiavort, de susținere a miracolului vieții și luare a unor decizii corecte înainte de a avea efecte și asupra altora.

„Alege viața”, „Alegerile se fac înainte de concepție”, „Zâmbește, mama ta a ales viața”, „Viața este o minune”, „Viața începe din momentul concepției”, „O inimă se oprește, alta se frânge”, sunt câteva dintre mesajele transmise de tinerii participanți la protest. O parte dintre ei, membrii ATOS, au avut o apariție de efect pe esplanadă, purtând steaguri cu drapelul național, care fluturau în vânt, atrăgând atenția.

Doctorul Mircea Pușcașu, unul dintre organizatorii evenimentului, a făcut un scurt istoric al legalizării avortului în România, atrăgând atenția asupra unui fenomen anormal, de ucidere a pruncilor din pântec, ceea ce nu fac animalele, dar oamenii da.

„Cercetările științifice arată că inima unui copil începe a bate încă de la vârsta intrauterină de 4 săptămâni. Un avort oprește o inimă care bate, o viață, un om cu infinite posibilități. Date neoficiale arată că în România se fac în medie peste 300 de avorturi pe zi, cumulându-se peste 20 de milioane de avorturi din `89 până azi”, au explicat organizatorii „Marșului pentru viață”.

Aceștia au militat pentru crearea unor medii autorizate de sprijinire și educare a gravidelor, care să fie consiliate obligatoriu înainte de a se ajunge la decizia de efectuare a avorturilor, precizându-se că în fiecare zi, numai la Spitalul Județean Suceava, se fac, în medie, 4 avorturi, cifra fiind mai mare la nivelul întregului județ.

„Toate aceste manifestări au ca obiective înscrierea pe agenda publică a unor subiecte precum necesitatea sprijinirii femeilor aflate în criză de sarcină și descurajarea practicării avortului. Această practică, brutală și inumană, a devenit fenomen social grav și este un simptom al crizei morale profunde prin care trece societatea noastră”, au mai transmis organizatorii evenimentului - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Federația ProVita, ASCOR Suceava, Studenți Pentru Viață – Suceava, ATOS – Asociația Tinerilor Ortodocși Suceveni, ASUS – Asociația Studenților din Universitatea Suceava, Centrul Ecclesia, Asociaţia ProVita Bucovina, Tipografia DP7 și Bucovina Profundă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Mesaje antiavort și tineri cu drapelul național, la „Marșul pentru viață”, în centrul Sucevei.
 Vizualizări articol: 1168 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Mesaje antiavort și tineri cu drapelul național, la „Marșul pentru viață”, în centrul Sucevei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei