Proiectul „Dezvoltare comunitară prin voluntariat”, derulat de Fundația FARA și Auchan, a ajuns la final (octombrie 2021- martie 2022). În cadrul proiectului au avut loc acțiuni de integrare, socializare, dezvoltare personală și motivațională a grupurilor copiilor și persoanelor cu dizabilități și din grupuri vulnerabile.
Carmen Netedu, director program adulți cu dizabilități, relații comunitare și fundraising FARA, ne-a spus că prin activitățile realizate s-au încurajat cooperarea, relaționarea cu persoane de vârste diferite, schimbarea percepției față de persoanele cu dizabilități sau a celor dezavantajate social și li s-a oferit acestora perspectiva unei vieți cât mai aproape de normalitate. Toleranță, bunătate, respect, empatie sunt doar câteva din valorile promovate în cadrul acestui proiect.
Calendarul activităților a fost stabilit de comun acord între partenerii de proiect având ca suport repere ale educației cultural - sociale, artistice și de timp liber: ateliere de creație împreună cu beneficiarii direcți și indirecți ai Fundației FARA, campanii de donații haine și jucării atât pentru copii, cât și pentru adulți, și acțiuni de ecologizare, organizarea târgului de Crăciun de susținere a copiilor cu dizabilități, acțiuni cu ocazia Zilei Persoanelor cu Dizabilități, implicarea angajaților Auchan în campania Fundației FARA „Decembrie de poveste”. „Printre rezultatele proiectului se regăsesc implicarea mai activă a membrilor societății în acțiuni de voluntariat și implicit la integrarea socială a persoanelor în prag de excluziune”, a mai completat Carmen Netedu.
· Peste 60 de voluntari Auchan
În acest proiect de comunitate au fost implicați peste 60 de angajați Auchan, care au participat la sesiuni despre importanța voluntariatului și valoarea pe care o aduc voluntarii comunității, despre cum comunicăm cu persoanele vulnerabile, despre organizarea muncii de voluntariat, au participat la ateliere de creație în toate tipurile de program ale Fundației FARA, împreună cu copii și părinți beneficiari ai serviciilor acesteia. Auchan a organizat un Târg de Crăciun cu obiectele create împreună cu părinții și copiii din cadrul programului de terapie, dar și o campanie de strângere de haine pentru adulții cu dizabilități și a asigurat materiale pentru atelierele de creație din programele FARA.
Voluntarii Auchan implicați în proiect au transmis: „Am ales să fac voluntariat în cadrul companiei în care lucrez pentru că se spune că voluntariatul aduce oamenii împreună. Am participat la mai multe acțiuni, dar cele care mi-au rămas în suflet au fost cele de la Casa Nicolae și de la Casa Elisabeta, care funcționează în cadrul Fundației FARA. De ce FARA? Pentru că am cunoscut niște suflete minunate și pure, pentru că timpul petrecut cu ei a fost magic și unic, pentru că am pășit cu frică și am plecat cu o inimă deschisă și cu gândul de a mai petrece timp minunat cu ei.” (Sfabu Andreea, angajat Auchan); „Am făcut voluntariat în cadrul companiei Auchan pentru că este un mod de a-ți face prieteni noi și de a te dezvolta ca individ. Nimic nu se compară cu sentimentul că ai ajutat câteva persoane mai puțin norocoase. Am petrecut timp alături de tinerii de la Casa Elisabeta din Cacica, care funcționează în cadrul Fundației FARA. A fost ceva de neuitat. Oricând m-aș întoarce la acei tineri minunați.” (Ghibusciac Ana Maria, angajat Auchan).
La finele acestui proiect, au transmis organizatorii, propunerea rămâne de a continua acțiunile, împreună, în comunitate. „Ajungem să acționăm cu convingerea că persoanele vulnerabile sunt responsabilitatea tuturor: autorități, ONG-uri, companii și a fiecărui cetățean în parte”, au concluzionat voluntarii.