Un incendiu care a plecat de la un cablu electric defect folosit pentru încălzirea puilor de găină a provocat distrugeri masive la o gospodărie din comuna Boroaia. Proprietara s-a trezit în dimineața zilei de joi, în jurul orei 03.00, și a simțit miros de fum. În momentul în care a ieșit din casă a observat că anexa în care creștea pui era cuprinsă de flăcări, motiv pentru care a sunat la 112 și a solicitat sprijinul pompierilor. La fața locului au fost trimise nu mai puțin de 9 autospeciale ale pompierilor militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni și Detașamentului de Pompieri Gura Humorului, dar și ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Boroaia, Cornu Luncii și Râșca. În incendiu au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de 200 metri pătrați și bunurile din interior, un adăpost pentru animale în suprafață de 100 metri pătrați și 1.500 kg furaje, diferite unelte, două anexe una de circa 100 metri pătrați și alta de circa 70 metri pătrați precum și bunurile din interior, prejudiciul total fiind estimat la 300.000 de lei. Bunurile din gospodărie nu erau asigurate, iar potrivit pompierilor incendiul a plecat de la un scurtcircuit la cablul electric care alimenta becul folosit pentru încălzirea puilor.