Incendierile de teren agricol pentru arderea vegetației uscate fac periodic pagube importante în localități din județ, uneori ajungându-se și la pierderi de vieți omenești. Un incendiu de vegetație scăpat de sub control a pus probleme mari, luni după-amiază, în comuna Bilca.
În urma unei apel la 112, un foc pornit din spatele unei gospodării a necesitat o intervenție a pompierilor militari de la Rădăuți și Vicovu de Sus, alături de echipaje de la serviciile voluntare Bilca, Frătăuții Noi și Gălănești. În total, s-a intervenit cu șase autospeciale cu apă.
Pompierii au găsit în flăcări acoperișul unui adăposti de animale cu pericol de propagare la casă și la proprietățile învecinate.
A fost nevoie și de echipaj medical pentru proprietar: ”Pe timpul intervenției pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical către proprietar care a suferit un atac de panică și o insuficiență respiratorie. Ulterior acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare”.
Pompierii transmit că au ars adăpostul de animale pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați și bunurile de la interior. Foarte important, a fost salvată casa și proprietățile învecinate.
Cauza incendiului este focul deschis, folosit pentru igienizare, scăpat de sub control.