Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Un prim eveniment găzduit de Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” după doi ani de pandemie s-a petrecut marți la prânz în Sala de Artă ”Elena Greculesi”, unde a fost lansat al doilea volum al monografiei ”Iraclie și Ciprian Porumbescu” sub semnătura lui Leca Morariu. Maria Olar, reprezentanta Fundației Culturale ”Leca Morariu” din Suceava, a organizat în același timp o comemorare a personalității marcante a Octaviei Lupu Morariu, cea care prin activitatea muzicală depusă și strădania sa a educat generații de tineri în arta interpretării pianului și a făcut posibilă editarea volumelor monografice din această serie.
· Un volum al imensei monografii semnate de profesorul Leca Morariu, apărut prin strădania reprezentanților Fundației Culturale ”Leca Morariu”
Regretatul scriitor, publicist, folclorist și profesor universitar Leca Morariu s-a dedicat vreme de câteva zeci de ani unei ample opere monografice despre viețile lui Iraclie și Ciprian Porumbescu, din care un volum a fost prezentat marți publicului sucevean. Opera reprezintă o muncă sisifică făcută dintr-un fel de obligație morală față de tatăl său, Constantin Morariu, cel care fusese coleg de temniță cu Ciprian Porumbescu în urma celebrului proces al ”Arboroasei”. Un prim volum al acestei monografii a apărut în 1986, la Editura Muzicală, în care editorul a încercat să comaseze cele 4 volume, reordonând firul materiei gândite de autor. Enorma muncă depusă la transcrierea acestor complexe manuscrise de către soția autorului, Octavia Lupu Morariu, a făcut posibilă reproducerea ad litteram a amplei opere, un prim pas fiind făcut prin apariția acestui prim volum.
Profesorul univ. dr. Mircea Diaconu a vorbit despre această scriitură: ”Găsim în acest volum o vreme a titanilor, viața lor fiind pusă sub semnul suferinței. Familiile Porumbescu și Morariu sunt familii elocvente pentru istoria intelectualității bucovinene. Ele provin din medii simple, din oameni simpli, din țărani, dar au rămas în conștiința oamenilor pentru că au făcut fapte de cultură, au cucerit spiritul și și-au depășit condiția. Pentru a scrie aceste cărți Leca Morariu nu numai că a avut în spate o bibliotecă enormă moștenită, dar a fost purtat de pasiunea lui pentru arhivă, pentru documente, corespondență. În anii 1940-50, el se izolează de acel prezent și se refugiază în lumea de altădată a Porumbeștilor, scriind această carte uluitoare care este un întreg univers. Pentru o veridicitate exemplară a scrierii sale, el corespondează cu foști bucovineni pentru a afla detalii și date concrete despre acei oameni. Dacă nu ar fi existat Leca Morariu care să se simtă obligat să-și dedice viața acestor întâmplări și lucruri, noi nu am putea afla astăzi despre Iraclie și Ciprian Porumbescu.”
· Octavia Lupu Morariu, o personalitate complexă și o rază de lumină pentru propagarea culturii în comunitate
În cea de a doua parte a evenimentului, profesorul universitar Mihai Iacobescu și Maria Olar, creatoarea Fundației Culturale ”Leca Morariu”, au readus memoriei personalitatea distinsei profesoare și om de cultură Octavia Lupu Morariu, de la a cărei trecere la cele veșnice se împlinesc 30 de ani în această primăvară.
Despre Octavia Lupu Morariu se vorbește astăzi doar elogios, când cei care au cunoscut-o se adună și rememorează frumoase momente din tinerețea lor și a copiilor care au studiat pianul cu dedicatul muzician. Cei adunați pentru comemorarea ei și-au amintit cu bucurie momente de neuitat din timpul anilor de studiu, despre educația ei aleasă de la care au luat fiecare câte un strop, despre vocea ei superbă, pe care și-o punea în valoare de câte ori avea ocazia, cântând dumnezeiește ”Tatăl Nostru” pe partitura lui Ciprian Porumbescu. Ovidiu Mustață a vorbit la un moment dat despre anvergura cunoștințelor Octaviei Lupu Morariu, care știa oferi un sfat bun în orice moment, fapt venit din experiența ei de viață. Numită de către Leca Morariu ”Eroica soție”, cei care au cunoscut-o și-au reamintit că Octavia Lupu Morariu vorbea despre el numindu-l ”Leca al meu”.
Născută la 22 septembrie 1903 în Comăneștii Sucevei, Octavia Lupu Morariu a fost singurul copil al medicului Teofil Lupu și al Olimpiei, nepoată a pictorului Epaminonda Bucevski. Primind o educație aleasă, Octavia a fost de timpuriu atrasă de muzică, la dorința mamei sale luând lecții în particular de pian și de canto cu profesori de marcă ai vremii. Vocea sa de contra-alto a fost remarcată de personalități muzicale ale vremii, în semn de recunoaștere fiindu-i dedicate câteva compoziții semnate de muzicieni cunoscuți în epocă.
După absolvirea Liceului de Fete din Suceava, Octavia a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie din Cernăuți, avându-i profesori pe Leca Morariu la Literatură și Folclor, Lutia Orest și etnograful Tzigara Samurcaș. Tânăra studentă este remarcată de profesorul Leca Morariu, care o îndrăgește pentru farmecul și frumusețea ei, cei doi unindu-și destinele în luna decembrie a anului 1925. Armonia deplină în care au trăit cei doi a fost alimentată de dragostea pe care și-au purtat-o unul altuia, dar și de pasiunea lor comună pentru muzică, artă, literatură și călătorii.
De prin anul 1924, Octavia Lupu apăruse în concerte publice la Cernăuți, cu roluri interpretate din opere și operete celebre, pentru vocea sa rară fiind foarte apreciată și supranumită ”Privighetoarea Bucovinei”. Ea se va număra printre câștigătorii Marelui Concurs de Canto și Violină de la Viena, din 1932, la care au participat 500 de candidați din 40 de țări, performanța sa înlesnindu-i propunerea unor contracte importante, între care cu Opera din Paris. Dragostea pentru Leca și armonia dintre cei doi au făcut-o să rămână însă alături de el și activitățile lor din Cernăuți-ul lor drag, Mica Vienă interbelică.
Vremurile tulburi ale începutului de ani 40 i-au adus Octaviei Lupu Morariu grele încercări, începând cu cele două refugii din 1940 și 1944, urmate de stabilirea împreună cu alți bucovineni refugiați la Râmnicu Vâlcea, departe de ”scorpia roșie”, așa cum numea ea ocupația sovietică. Au rezistat prin cultură ani buni, pianista Octavia activând cu rezultate remarcabile în cadrul Orchestrei Semisimfonice din Râmnicu Vâlcea, sau înființând în anul 1951 Școala de Muzică de la Vâlcea, la care va preda pianul până în 1967. În timpul funcționării școlii de pian de aici, în care se organizau anual audiții în fața părinților și a iubitorilor muzicii, a format zeci de elevi, unii cu performanțe importante în domeniul muzicii.
Încă din acel greu moment al pierderii lui Leca Morariu, în decembrie 1963, Octavia s-a gândit la o reîntoarcere pe meleagurile natale, unde își dorea înființarea unei Case Memoriale ”Leca Morariu” la Suceava. Muzeul de Istorie a Sucevei primea în 1967, prin donația ei, Fondul Documentar Leca Morariu, care cuprindea o bogată bibliotecă cu peste 6.000 de volume, mobilier, două piane, importante lucrări de artă, partituri muzicale, fotografii.
Începând cu 1968 Octavia Lupu Morariu va organiza la Suceava o clasă particulară de pian, care va funcționa aproape 10 ani în cadrul unei modeste încăperi din cadrul Muzeului de Istorie al orașului, după care întreaga ei dăruire o va transmite tinerelor talente din micuțul apartament de pe strada Mărășești. Ea va reuși în anii următori să formeze muzical și să transmită dragostea pentru pian unui număr de 80 de tineri, care s-au remarcat într-un mare număr de audiții muzicale derulate până în anul 1990, când vârsta înaintată i-a luat puterea de a profesa în continuare. Toți cei care eu trecut prin mâinile ei poartă adânci gânduri de recunoștință inimoasei lor profesoare, aflată și astăzi, la 30 de ani de la trecerea în nemurire, în sufletul celor care au întâlnit-o.
