Un bărbat în vârstă de 66 de ani și o femeie de 52 de ani au ajuns la spital după o explozie urmată de incendiu produsă în locuința lor. Pompierii militari au primit un apel de urgență cu privire la acest caz marți, în jurul orei 12.00. S-a anunțat o explozie urmată de incendiu la o locuință din Bădeuți.
Pompierii au găsit un incendiu la o casă de locuit. Bărbatul și femeia erau pe picioarele lor, conștienți, dar în scurt timp s-a constatat că au arsuri. Bărbatul avea arsuri la nivelul picioarelor, iar femeia la nivelul abdomenului. Echipajele medicale ( o ambulanță SMURD TIM, cu sprijinul unui echipaj SAJ) i-au preluat și transportat la spital.
Primele date arată că s-a produs o explozie de la butelie, urmată de incendiu în locuință.