Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranță Școlară, alături de colegii de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava au demarat acțiuni de consiliere și informare care vizează în special persoanele de sex feminin refugiate din Ucraina.
Există riscul ca persoane rău intenționate să încerce să le păcălească pe acestea pentru a le exploata.
Principalele riscuri identificate de polițiști sunt următoarele: inducerea în eroare pentru oferirea unor servicii gratuite de cazare sau transport, promisiunea unui fals loc de muncă în alt oraș sau în alt stat membru UE, solicitarea unor servicii, uneori imorale, în schimbul unui pretins ajutor în vederea reîntregirii familiale, metoda “loverboy” – dragostea falsă sau în scopul câștigării încrederii în vederea exploatării ulterioare.
Mai concret, polițiștii au date că unele femei ar putea fi exploatate în scop sexual.
De altfel, sunt date că au apărut deja destule persoane care încearcă să obțină câștiguri mari cu transportul refugiaților sau cazarea lor, de aici mai fiind un pas până la exploatare în cadrul unor rețele infracționale.
”Polițiștii din structurile operative desfășoară activități de monitorizare a transportului de persoane în zona punctului de trecere a frontierei Siret, fiind însă instituite filtre și pe principalele artere de comunicație spre București și Ardeal.
De asemenea, astfel de activități se desfășoară și în zona Gării Burdujeni și a Aeroportului <Ștefan cel Mare> Suceava cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliție Transporturi Suceava. Sunt consiliate în special persoanele de gen feminin, fiind prezentate aspecte legislative și de procedură, purtându-se discuții în vederea reducerii riscului victimal și conștientizării unor pericole pe fondul stării de vulnerabilitate”, a declarat comisarul-șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.