În urma modificării Codului rutier pentru 2022, noi reguli pentru bicicliști și cei care conduc trotinete electrice au intrat în vigoare începând cu luna martie.
Astfel, utilizatorii de trotinete electrice care nu respectă următoarele prevederi riscă sancţiuni cuprinse între 870 lei și 1.160 lei (6-8 puncte amendă conform art. 101, alin. (1), pct. 8):
conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare pe timp de noapte ori fără îndeplinirea condiţiilor tehnice minime stabilite prin regulament
conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe autostradă
nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei de trecere la culoarea roşie a semaforului, a semnalelor agentului de cale ferată, la trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător ori a semnalelor, indicaţiilor ori dispoziţiilor poliţistului rutier
nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora
nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind interacţiunea motrică directă cu un alt vehicul aflat în mers ori cu persoane aflate în acesta
nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia în interiorul sau în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante
nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a obligaţiei de a circula cu viteză redusă, a obligaţiei de a se asigura că nu se apropie un vehicul feroviar sau a obligaţiei de a opri la trecerea la nivel cu calea ferată.
În mod normal, amenzile ar fi fost mult mai mari, conform Codului Rutier, care prevede că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie. Doar că pentru 2022 valoarea punctului de amendă a fost „îngheţată” la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere. Altfel, punctul de amendă ar fi crescut la 255 lei la începutul anului 2022, după creşterea salariului minim, din ianuarie, la 2.550 de lei.