O fată în vârstă de 9 ani, din Straja, a fost accidentată de o mașină în dreptul școlii din localitate, după o traversare efectuată brusc, prin loc nepermis. Accidentul s-a petrecut marți, în jurul orei 11.50, din fericire accidentul neavând consecințe grave pentru minoră.
Din primele cercetări ale polițiștilor rezultă că un șofer din Straja, care conducea un autoturism marca Dacia Logan, având direcția de deplasare dinspre Straja către Brodina, ajungând în fața școlii din localitate, brusc, dintr-un grup de copii, s-a desprins fata de 9 ani, care s-a angajat în traversare. Minora a fost acroșată de aripa stânga față a mașinii.
Fata în vârstă de 9 ani a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu o entorsă de gambă stângă.
Șoferul implicat în accident a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.