Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Poliției de Frontieră, în ultimele 24 de ore au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret, aproape 10.000 de persoane. Mai exact, este vorba 9.952 de persoane, din care 5.800 de ucraineni. Restul celor care fug din calea războiului erau studenți, expați, turiști etc. În ceea ce privește numărul refugiaților care au ales să stea peste noapte în tabăra special amenajată pe stadionul din Siret, luni dimineață erau un număr de 192 de persoane.