Un autoturism în care se aflau doi adulți și doi copii a ”zburat” în dimineața zilei de sâmbătă de pe șosea. Evenimentul a avut loc pe drumul european 58, în zona fostei cabane de la Ilișești, iar mașina a ieșit de pe carosabil și s-a oprit la circa 20 de metri. Din fericire, nici o persoană nu a suferit leziuni și nu a necesitat transportul la spital. Polițiștii de la Rutieră au preluat ancheta și urmează să stabilească exact ce anume s-a întâmplat.