Prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat că instituția pe care o conduce și Baroul Suceava, prin decan av. Liviu Mihai, au stabilit încheierea unui parteneriat de colaborare în vederea gestionării crizei umanitare și pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Alexandru Moldovan a spus că Baroul Suceava și Uniunea Națională a Barourilor din România au transmis autorităților locale din județul Suceava întreaga lor disponibilitate pentru susținerea unei campanii de asistență juridică gratuită oferită refugiaților din zonele de conflict. Astfel, membrii Baroului Suceava au anunțat că vor depune toate eforturile pentru a sprijini demersurile autorităților române având competențe în gestionarea iminentei crize umanitare și vor colabora în acest scop cu autoritățile locale și celula de criză din nord estul țării, în vederea sprijinirii refugiaților din Ucraina pe toate planurile.