Ordonanța Guvernului numărul 1 din anul 2022, care aduce modificări importante OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, principala lege în baza cărora sunt aplicate amenzile pentru neregulile la regimul rutier, intră în vigoare pe deplin, cu toate prevederile de la finele acestei săptămâni.
Sunt modificări gândite pentru a aduce o înăsprire a sancțiunilor pentru șoferii care comit neregulile care stau la baza celor mai multe accidente rutiere. Se vor aplica amenzi mai mari pentru depășiri neregulamentare, neacordare de prioritate, viteză excesivă sau nerespectarea regulilor la trecerea peste calea ferată.
· Perioade mai lungi de suspendare a permisului de conducere, până la 120 de zile
Foarte important, la multe abateri crește și perioada de suspendare a permisului de conducere.
Astfel, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată.
Cu privire la depășiri, se trece într-o clasă superioară de contravenţii încălcarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei - 725 lei la 870 lei - 1.160 lei amendă). Șoferii care depășesc pe linia continuă nu vor mai rămâne fără permis doar 30 de zile, ci 60 de zile.
Dacă prin depășire s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (tamponare), amenda este între 1.305 lei și 2.900 lei, iar vinovatul rămâne fără permis timp de 90 de zile.
Se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei - 725 lei la 870 lei - 1.160 lei); totodată suspendarea permisului crescând de la 30 la 60 de zile. Șoferii care produc o tamponare prin neacordare de prioritate rămân fără permis 90 de zile.
Un alt detaliu important, șoferii prinși de radar cu viteză ce depășește 70 de kilometri la oră peste limita admisă (de exemplu 110 km/h, pe o porțiune limitată la 40 de kilometri la oră) vor rămâne fără permis nu mai puțin de 120 de zile.
În cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se majorează cu 30 de zile.
Noua legislația defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei - 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, iar în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale amenda este de la 870 lei la 1.160 lei, plus suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.