Fugari din calea războiului: „Doar mamele cu copii mai trec”, „Putin a distrus o țară minunată”

• Pe lângă dramatismul situațiilor acestor oameni, victime ale jocurilor politice ale marilor puteri, remarcabilă în aceste zile este și reacția oamenilor de la noi, care s-au mobilizat exemplar pentru a veni în sprijinul semenilor lor din Ucraina, anticipându-le nevoile

Pe măsură ce războiul din Ucraina capătă dimensiuni tot mai sinistre iar imagini de groază ne arată doar o parte din teroarea și desnădejedea celor rămași acolo, la granița cu România se formează un convoi tot mai mare de refugiați. Dornici să scape de ororile războiului, în special pe cei dragi – copii, soții, părinți, mii de ucraineni au făcut tot posibilul să ajungă la frontieră, să traverseze în România, unii cu gândul să rămână aici o perioadă, până se lămuresc lucrurile, alții doar pentru a pleca mai departe, la rude din alte țări. Oriunde, numai să nu fie în calea tancurilor și rachetelor rusești.

„Putin a distrus o țară minunată, iar pentru asta suferim foarte mult. Toată familia mea este blocată acolo, este groaznic, locuințele noastre sunt bombardate...Tribunalul Internațional ar trebui să judece și să-i pedepsească pe toți cei vinovați. Și din partea UE așteptăm ajutor, cel puțin la fel de important cum am primit aici, la punctul de trecere de frontieră de la Siret. Dincolo sunt cozi de 5-7 km, care cresc pe măsură ce timpul trece”, spune Iulia, o ucraineancă, care a reușit să își ducă copiii la adăpost, în siguranță, de aceea acum este în Vamă și încearcă să-i ajute și pe alții, la rândul ei.

„Suntem obosiți, abia am trecut...e foarte multă lume dincolo, kilometri, toți cu copilași mâțâței. Pe bărbați îi întoarce, doar mamele cu copii mai trec”, spune o altă femeie, răsuflând cu greu, parțial ușurată, că a ajuns pe teritoriul românesc.

„Sunt bombardamente, suntem atacați, mor oameni nevinovați. Sunt oameni care au fost bombardați, în cartiere de blocuri, nu aveau nici o treabă cu războiul. Toată noaptea au văzut rachete balistice pe cer, s-a bombardat de se cutremura blocul în care stăteam”, povestește cu lacrimi în ochi

Elena, ucraineancă din Kiev. Băiatul ei, care venise cu ea, nu îl lasă să treacă, bărbații nu mai au voie să iasă din țară.

„Cum să nu plâng dacă chiar frații noștri ne bombardează... am lăsat copiii acolo, nu știu ce se întâmplă acasă și pentru ce aș mai mai rămâne acolo...” spune Elena, cu glas sugrumat de emoție, la final adăugând timid un „Spasiba”, adică mulțumesc, pentru că a avut cui spune o parte din gândurile care o macină.

Printre cei care au reușit să ajungă la frontieră, înainte să fie oprită ieșirea bărbaților din țară, este și un tânăr doctor, care spune că vrea să ia viața de la capăt, în România. E convins că este nevoie de serviciile sale, este om de meserie, dornic de treabă și e pregătit să facă tot ce trebuie pentru a fi acceptat.

Pe lângă dramatismul situațiilor acestor oameni, victime ale jocurilor politice ale marilor puteri, remarcabilă în aceste zile este și reacția oamenilor de la noi, care s-au mobilizat exemplar pentru a veni în sprijinul semenilor lor din Ucraina, anticipându-le nevoile.

Oamenii au venit cu apă, ceai, sucuri, diferite produse alimentare, chiar în punctul de trecere de frontieră Siret, pentru a-i ajuta pe cei care vin din partea ucraineană. O mulțime de oameni de bine, care vor să ajute, fiecare cu ce poate. Unii și-au pus autocarele firmelor la dispoziția refugiaților, alții mașinile personale sau chiar casa, așa cum a făcut Viorel, din Ipotești:

„Am făcut transport toată noaptea. Am dus refugiații – la prieteni, la Botoșani... La Ipotești, acasă am dus două familii cu copii. Oamenii sunt speriați, dar speră să fie liniște și pace în câteva zile, dar nu credem...Au luat strictul necesar...mulți nici nu știu să spună ce au luat, ce au apucat, în grabă...”.

Printre cei care îi întâmpină pe refugiați și se oferă să-i ajute este și un preot, Mihai Cobziuc, reprezentant al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care a trimis deocamdată un microbuz încărcat cu produse de igienă personală, alimente și apă, pentru a-i sprijini pe cei care fug din calea războiului, în țara noastră. Celor care au nevoie li se oferă și cazare.

Exemplul lor este luat și de alții, iar sprijinul oferit este binevenit, pentru că mulți au plecat de acasă doar cu ceiu dragi și un mic bagaj, la un drum lung, departe de ceea ce numeau casă...

Se spune că războiul scoate la iveală ce e mai urât în oameni. Dar uneori scoate la iveală și omenia pe care o credeam uitată, dorința de a-i ajuta pe cei la nevoie, chiar de nu sunt de-un neam și de aceeași limbă. Iar uneori, un gest mic, cum a fost cel de a veni în întâmpinarea lor cu apă și alimente, poate face enorm, mai ales pentru cei aflați la anaghie. Să nu uităm să fim oameni...