Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a opinat că relaxarea fiscală susținută de PNL va avea beneficii atât pentru angajați, pentru angajatori, cât și pentru bugetul de stat.
”PNL a mai demonstrat în perioadele în care a guvernat că, prin reducerea fiscalității, bugetul de stat încasează mai mult, iar statul cheltuie mai puțin cu procesul de colectare a impozitelor. Îmi doresc ca și partenerii noștri de guvernare să înțeleagă utilitatea socială și economică a acestei măsuri liberale și, de la 1 iulie 2022, să avem deja pusă în aplicare o cotă a contribuțiilor sociale mult mai ușor de susținut de către angajați”, a arătat Ioan Balan.
Parlamentarul sucevean spune că în cursul anului 2022 se întrezărește cea mai bună oportunitate pentru o măsură fiscală deosebit de curajoasă, furnizată deja de președintele PNL, Florin Cîțu. Este vorba despre reducerea contribuțiilor de asigurări sociale de la 1 iulie 2022, cu 5 puncte procentuale, pentru toți angajații, atât din sectorul public, cât și din sectorul privat.
”Astfel, o parte din salariul brut al angajaților ar putea să le rămână în buzunar, într-o perioadă în care cetățenii din întreaga Uniune Europeană sunt loviți în plin de creșterea accelerată a prețurilor de consum la aproape toate produsele de bază și la energie. Așadar, nu vorbim doar despre o reformă fiscală mult așteptată, ci și despre necesitatea adoptării unor măsuri urgente, astfel încât angajații români să poată să-și întrețină familiile din salariul lor. Angajatul român suportă una dintre cele mai mari poveri fiscale din Uniunea Europeană, impozitele și contribuțiile sociale diminuând cu aproape jumătate valoarea brută a salariului. Tranziția lungă la economia liberă și mediul economic încă foarte puțin dezvoltat nu au oferit ocazia pentru o relaxare fiscală pe care salariații să o simtă în buzunar. Ani de zile, salariații au fost cei care au susținut din salariul lor și bugetul de pensii și cel de sănătate și cheltuielile curente ale statului”, a mai precizat Ioan Balan.