O echipă de medici din cadrul secției Ortopedie a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, formată din dr. Marius Grămadă, dr. Rareș Voinea și dr. Ciprian Puha, a salvat un tânăr în vârstă de doar 27 de ani de la protezarea șoldului. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a informat că tânărul, care a suferit multiple traumatisme în urma unui accident rutier, este internat de aproximativ trei săptămâni în Spitalul de Urgență din Suceava și a avut trei intervenții chirurgicale la câte aproximativ o săptămână, „astfel încât pacientul să poată suporta procedurile și efectele secundare să fie minime”.
Ultima dintre operații, realizată în data de 21 februarie a.c., a fost de osteosinteză la nivelul cavității articulare a osului iliac, acolo unde acesta se articulează cu femurul (cotil). Intervenția a constat în reducerea unei fracturi de perete posterior de cotil.
După operație, doctorul Marius Grămadă a explicat că în absența acestei intervenții, funcționarea articulației șoldului stâng ar fi fost grav perturbată, ducând rapid la degradarea sa și la necesitatea protezării interne la o vârstă tânără. „Acest tip de intervenție s-a mai realizat în trecut, în condițiile de pionierat de atunci, în perioada în care șef al secției de Ortopedie era doctorul Constantin Săvescu, de către colectivul de medici de la vremea respectivă, printre care dr. Răzvan Bandac, actualul medic-șef de secție, și dr. Codrin Grunichevici. Operația necesită condiții deosebite pentru realizare, adică masă specială de operație, aparat de radiologie mobilă, motoare ortopedice fără fir și, nu în ultimul rând, o echipă de medici antrenată. Din aceste motive, în ultimii 10 ani, cazurile cu fractură de bazin/cotil au fost trimise în centrele universitare, în special în centrul din Iași, care și-a asumat misiunea de a îndruma dezvoltarea acestui capitol în zona Moldovei”, a declarat doctorul Grămadă. El a precizat că decizia de a face intervenția la Suceava a fost motivată de starea pacientului, care nu permitea deplasarea.
De asemenea, medicul a afirmat că echipa de la secția de Ortopedie se instruiește permanent pentru a face față „noilor provocări ale societății”, respectiv numărul mare de accidente rutiere, numărul mare de proteze de șold, care în 10-15 ani vor necesita intervenții complexe pe bazin. Datorită condițiilor din noile săli ale blocului operator, chirurgii ortopezi suceveni au putut relansa tipul de intervenție practicat pentru ca acest tânăr să nu fie nevoit să aibă proteză de șold.
„Dezvoltarea viitoare presupune instruirea medicilor, crearea de echipe mixte de traumatologie a bazinului, din care să facă parte, alături de ortopezi și chirurgi generaliști, urologi și chirurgi vasculari. O sarcină grea revine și medicilor anesteziști, iar în sala de operație trebuie să existe personal instruit în realizarea de examene radiologice deosebite”, a mai spus chirurgul ortoped.