Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Stroiești, recidivist în fapte de viol, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 9 ani de închisoare, tot pentru viol, comis în stare de recidivă post-executorie.
Vasile Ionuț Oprișan se află în arest din luna august a anului trecut, când a violat o femeie în vârstă de 63 de ani, o vecină care îl pusese la masă cu puțin timp înainte de agresiune,
Conform sentinței definitive, Oprișan trebuie să-i achite victimei sale daune morale de 5.000 de lei.
În luna august a anului trecut, Vasile Ionuț Oprișan era revenit din pușcărie de aproximativ un an de zile. Se apucase de lucru și aparent nu mai avea apucături greșite.
Pe 4 august, el a fost tocmit de o vecină, o femeie în vârstă de 63 de ani, să vină să-i cosească prin curte. Femeia l-a pus ulterior și la masă pe individ. La un moment dat, tânărul a tăbărât pe femeia de 63 de ani, pe care a violat-o. La fața locului a ajuns și o ambulanță, victima ajungând la Spitalul Județean Suceava, cu leziuni care au necesitat câteva zile de îngrijiri medicale.
· Violatorul s-a transformat în victimă
Tânărul din Stroiești a mai fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de viol, fiind eliberat condiţionat pe 21 septembrie 2017, cu un rest de pedeapsă de 392 de zile.
La data de 3 noiembrie 2012, la ora 22.10, polițiștii au fost sesizaţi de o tânără în vârstă de 20 de ani, din comuna Stroieşti, care, aflată în stare de șoc, a relatat că a fost acostată în timp ce se întorcea de la serviciu, pe strada Morii, din comuna Stroieşti, de un individ care i-a pus mâna la gură și, sub ameninţarea cuţitului, a dus-o cu forţa pe terenul de fotbal din Stroiești, unde a obligat-o să întreţină raporturi sexuale. Tânăra l-a recunoscut pe autor, cunoscându-l din vedere.
Poliţiștii l-au prins în aceeași noapte pe Oprișan.
Vasile Ionuţ Oprişan era cunoscut încă de atunci ca persoană cu antecedente penale, în trecut mai având câteva tentative de viol, dar și încă un viol. Al doilea viol a fost comis asupra unei femei în vârstă de 32 de ani. În ambele cazuri, Oprișan și-a recunoscut faptele, dar în cazul femeii de 32 de ani acesta a scăpat de răspundere, după ce victima și-a retras plângerea.
În timp ce era închis în Penitenciarul Botoșani, pentru fapta de viol, Vasile Ionuţ Oprișan a fost la rândul lui violat de trei deţinuţi. Aceștia au vrut să-i aplice o corecţie acestuia, așa cum se procedează în penitenciare cu violatorii, luând la rândul lor pedepse destul de grele pentru viol, câte 6 și 7 ani de închisoare.
Mai recent, Oprișan a fost condamnat și pentru alte infracțiuni.
În 2018, tânărul s-a îmbătat prin Gura Humorului și a căutat apoi o mașină pentru a ajunge acasă. A găsit un Nissan descuiat și cu cheile în contact, cu care a plecat. Undeva la ieșirea din Humor, acesta a pierdut controlul asupra mașinii și s-a răsturnat. Deși cu leziuni destul de serioase, Oprișan a fugit, fiind însă identificat ulterior. După această ”aventură” el a fost arestat și apoi condamnat pentru furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis și conducere sub influenţa alcoolului.