La Muzeul Național al Bucovinei va avea loc joi, 17 februarie 2022, la ora 16:00, lansarea albumului de artă „Dascăl și Artist. Natură moartă, natură vie”. Gruparea „Dascăl și artist” implementează proiecte în domeniul artelor vizuale, muzicii, dar și proiecte educaționale destinate tuturor categoriilor de vârstă.
Albumul cuprinde mai multe lucrări de pictură realizate de profesori și elevi, proiectul fiind coordonat de inspectorul școlar pentru arte, prof. Loredana Mihaela Ceică, și profesorul Florin Batîr Rusu.
Prefața albumului este semnată de criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc, care spune că „acest album de artă a fost o mare încântare pentru mine, deoarece am văzut <plămădite> de mânuțele fragede ale unor copii foarte talentați niște creații artistice demne de toată lauda. Bineînțeles că un aport important l-au avut și dascălii lor, care și-au dat toată silința să transmită informațiile prețioase dobândite în decursul anilor de studiu intens, într-o manieră caldă, prietenoasă și creativă”.
Criticul de artă a mai completat că din punctul de vedere al interpretării, al tehnicii și al subiectului, natura statică este încă unul dintre cele mai inventive genuri artistice. „Naturile statice reflectă diferitele schimbări ale tehnicii folosite pentru a aplica culorile, cât și stadiile de purificare a paletei cromatice. În cazul de față, multe dintre lucrările prezentate conțin fructe, legume sau flori în vase deosebite, pictate în culori vibrante, îmbrățișate cu lumină solară. Obiectele aranjate pentru a alcătui ceva de sine stătător, și care formează un întreg, nu înlocuiesc, ci doar maschează elementul uman, exprimându-și într-un fel nou mesajul care se referă la lume ca întreg.
Sesizăm cu ușurință cum acești profesori s-au atașat de aceste creații ale elevilor lor (implicit și de elevi), care sunt pe deplin conforme cu dorința lor de expresivitate pură”, a mai scris Delia Leizeriuc în prefața albumului de artă. Ea a ținut să precizeze și faptul că acești elevi „au învățat mai întâi perspectiva, ca mai apoi să înțeleagă măsurile oricăror lucruri, luându-se după puterea exemplului dascălilor lor, ca mai apoi să se obișnuiască să deseneze, să combine culorile, să le armonizeze, ca ulterior să lucreze după natură, să studieze pe marii artiști ai vremurilor și nu în ultimul rând să abordeze istoria artei. Ei sunt încă la început de drum, dar drumul ales pare promițător și luminos”.
· „Albumul de artă reprezintă o mărturie clară a dăruirii, a inventivității și a seriozității”
Inspectorul școlar pentru arte, prof. Loredana Mihaela Ceică, a explicat că proiectul „Dascăl și Artist” a fost inițiat cu aproximativ 12 ani în urmă, de către profesorii de Arte plastice din cadrul Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, din dorința de a oferi un exemplu de bună practică prin expozițiile cu lucrări personale, organizate semestrial. „<Dascăl și Artist> a fost o pistă de lansare pentru viitorii artiști plastici, a avut apoi ca scop promovarea artiștilor plastici contemporani prin organizarea unor proiecte culturale care expun publicului noi forme de exprimare artistică, abordări ale artei moderne”, a adăugat prof. Loredana Mihaela Ceică.
Pandemia a afectat într-un fel și proiectul „Dascăl și Artist”, organizatorii fiind nevoiți să organizeze și expoziții online de pictură, grafică și sculptură. Activitatea acestei grupări, dar și lucrări ale profesorilor și elevilor acestora pot fi vizionate și pe pagina de Facebook ce poartă numele grupării „Dascăl și Artist”.
Criticul de artă Delia Ioana Leizeriuc apreciază că în albumul de artă care va fi lansat în curând„micii artiști, nu doar dascălii lor, ne oferă o mică parte din completarea și revizuirea hărții individualității, în care receptorul va ști să se regăsească pe sine însuși în toate complicațiile sale biologice, ideologice, sociale și nu în ultimul rând psihologice. Albumul de artă reprezintă o mărturie clară a dăruirii, a inventivității și a seriozității cu care dascălii contemporani își asumă și își duc la bun sfârșit sarcinile de lucru, lăsând în urma lor tineri creatori de frumos care pun viziunea estetică mai presus de toate”.