7 elevi și 8 profesori din unitățile de învățământ preuniversitar sucevean au fost confirmați luni, 14 februarie, cu Covid-19, conform datelor transmise de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava. Nu sunt clase/grupe cu activitatea suspendată. Săptămâna trecută, conform datelor transmise de Ministerul Educației, s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul școlar și, implicit, a numărului de clase și unități cu activitate organizată în sistem online, confirmându-se trendul descendent.
Pe 11 februarie, județul Suceava avea în evidențe 101 elevi/preșcolari infectați cu SARS-CoV-2, 37 de angajați din învățământ cu Covid și două clase cu activitatea suspendată, care au trecut la învățământ online.
De asemenea, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat luni că numărul de cazuri de coronavirus în scădere în toată țara arată că „și deciziile pe care le-am luat în ultima perioadă, inclusiv cele legate de menținerea școlilor deschise, au fost deciziile corecte, iar în continuare vom folosi aceleași principii și în ceea ce privește reluarea diverselor tipuri de activități”.