Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava se numără printre cele cinci unități sanitare din țară care au fost selectate pentru participare în cadrul campaniei naționale „Dăruiește lumină”, inițiată de către E.ON Energie România, iar datorită voturilor publicului, i-a fost donată o cantitate importantă de energie electrică.
Ediția din acest an a campaniei „Dăruiește lumină” s-a derulat în perioada 15-24 decembrie, în cadrul acesteia fiind oferiți 500.000 kWh energie unui număr de cinci spitale. Este cea mai mare cantitate pusă la dispoziție până acum de compania E.ON, la edițiile anterioare cea mai mare cantitate oferită fiind de 250.000 kWh.
Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava i-au fost repartizați 84.300 kWh, în valoare de 63.622,28 lei, o cantitate de energie importantă, care acoperă aproximativ un sfert din consumul lunar al spitalului.
„Ne bucurăm că am reușit să fim parte a campaniei <Dăruiește lumină>. Echipa de conducere a Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava aduce mulţumiri E.ON Energie România, este onorată şi mândră totodată ca unitatea sanitară a fost aleasă şi sprijinită prin contribuţia adusă.
Astfel de gesturi, prin care ne este sprijinită activitatea și încurajată munca, reprezintă cea mai mare mulțumire pe care o putem primi, alături de satisfacția de a vedea pacienții mulțumiți și sănătoși”, au transmis reprezentanții SJU Suceava.
Celelalte spitale care au primit o cotă parte din donația de 500.000 kWh energie sunt Spitalul de Pediatrie Sibiu, cu 123.200 kWh, Spitalului Clinic de Urgență pentru copii Cluj-Napoca – 111.900 kWh, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași- 96.800 kWh și Spitalului Orășenesc Hațeg – 83.800 kWh.