Un puternic incendiu care a izbucnit duminică seară a mistuit în întregime o casă și anexele gospodărești. Pentru a stinge incendiul de la Costișa, pompierii au avut nevoie de mai bine de trei ore de muncă. A fost o mobilizare importantă de forțe pentru a stăpâni flăcările și pentru a împiedica propagarea la locuințele vecine. Mai exact, la fața locului au intervenit șase autospeciale de stingere ale Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Frătăuții Noi și Frătăuții Vechi. Și echipajul medical de pe ambulanța care a mers la locul incendiului a avut de lucru și asta pentru că o femeie în vârstă de 89 a suferit un atac de panică. După ce a primit îngrijiri la fața locului, octogenara a refuzat transportul la spital. Pompierii spun că focul a plecat de la jarul sau scânteile provenite de la coșul de fum necurățat.