Sucevenii care prezintă simptome care ar duce la suspiciunea că s-au infectat cu SARS-CoV-2 se pot testa gratuit în cabinete ale medicilor de familie. Directorul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, Cristi Bleorțu, a declarat că în județul Suceava sunt 73 de cabinete în care populația se poate testa gratuit. Dintre acestia 21 medici de familie sunt din mediul urban si 51 medici sunt din mediul rural. Activitatea de testare se realizează în cadrul cabinetelor medicale din asistenţa medicală primară şi cuprinde şi raportarea în Corona Forms a informaţiilor privind persoanele testate. Directorul CAS Suceava a precizat că în aceste cabinete aflate în contract cu CAS medicii de familie pot testa atât persoanele înscrise în lista proprie, cât și oricare alte persoane, cu condiția ca acestea să fie eligibile. Între două testări succesive trebuie să fie un interval de cel puțin 48 de ore. Pentru a fi testată gratuit, persoana care solicită acest lucru trebuie să fie eligibilă, adică să se încadreze în metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, publicată și actualizată periodic la adresa www.insp.gov.ro. Conform informațiilor actualizate în data de 6 ianuarie 2022, https://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-pentru-personalul-medico-sanitar/2912-metodologia-de-supraveghere-a-covid-19-actualizare-06-01-2022/file, este suspectă de infectare orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome: tuse, febră, scurtarea respirației, diminuarea sau/ și pierderea bruscă a mirosului și gustului. Simptome mai puțin specifice pot include dureri de cap, frisoane, dureri musculare, astenie, vărsături și/sau diaree. Pentru copiii cu vârsta până la 16 ani care prezintă manifestări gastro-intestinale (vărsături, diaree) neasociate cu alimentația, se poate suspecta infecția cu SARS-CoV-2.
Lista cabinetelor medicilor de familie unde se poate face gratuit testarea Covid a persoanelor eligibile este disponibilă pe site CAS Suceava: http://www.casan.ro/cassv/page/medici-de-familie-care-au-solicitat-incheierea-contractelor-actelor-aditionale-pentru-activitatea-de-testare.html