Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan s-a adresat ministrului Transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, căruia îi solicită să urgenteze programul de modernizare și automatizare a trecerilor la nivel cu calea ferată. ”În județul Suceava, una dintre cauzele principale ale accidentelor rutiere soldate cu victime continuă să fie lipsa investițiilor pentru modernizarea și automatizarea cu bariere a trecerilor la nivel cu calea ferată. Mai mult decât atât, starea precară a acestor treceri generează și o scădere a vitezei de circulație a trenurilor, care au restricții de viteză semnificative. Personal, cu ocazia dezbaterilor asupra legii bugetului de stat din ultimii ani am solicitat tuturor miniștrilor transporturilor să aloce mai multe credite bugetare pentru această componentă investițională și să accelereze lucrările de modernizare. De fiecare dată, am primit asigurări ferme că alocările bugetare acoperă în integralitate necesarul de investiții și că în scurt timp toate trecerile la nivel cu calea ferată, la nivel național, nu numai la nivelul județului Suceava, vor fi modernizate în acord cu exigențele Uniunii Europene”, a arătat Ioan Balan. Deputatul sucevean spune că în contextul în care România are oportunitatea istorică de a accesa un volum uriaș de finanțări europene nerambursabile, atât din bugetul multianual al Uniunii Europene, cât și în cadrul mecanismului european de redresare și reziliență, finanțarea lucrărilor de modernizare și automatizare a trecerilor de nivel de cale ferată ar reduce din presiunea asupra bugetului de stat.
Ioan Balan vrea să afle câte treceri la nivel cu calea ferată vor fi modernizate și automatizate la nivelul județului Suceava, dar și la nivel național, în cursul anului 2022. ”În condițiile în care cea mai mare parte a investițiilor de infrastructură din România se confruntă cu mari întârzieri din cauza piedicilor birocratice ale legislației în materie de achiziții publice și atribuiri de lucrări, în ce măsură CNAIR și CFR Infrastructură ar putea să realizeze lucrări de modernizare și automatizare cu bariere a trecerilor la nivel cu calea ferată?”, este un alt aspect la care deputatul sucevean cere lămuriri ministrului Grindeanu.