Sala „Ioan Soter” din cadrul complexului sportiv „Lia Manoliu”, din Capitală, a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute etapa I a Campionatelor Naționale de seniori.
Printre sportivii care s-au remarcat al această competiție au fost și atleții suceveni. Astfel, în ciuda tinereții sala, Claudia Ionela Costiuc (16 ani) a concurat cu brio la senioare, câștigând proba 800 de metri și terminând a treia cursa de 400 de metri. Un alt tânăr de perspectivă, Alexandru Prâsneac, în vârstă de doar 15 ani, a prins podiumul la seniori, în proba de 800 de metri. Ambii atleți sunt legitimați la CSM Dorna Vatra Dornei, fiind antrenați de Cristian Prâsneac.
„Sunt încântat de evoluțiile Claudiei și ale lui Alexandru, mai ales că ambii sunt încă juniori II. Au obținut timpi foarte buni, obținând calificarea pentru Campionatul Balcanic U20, din Serbia, și Europenele U 18, din Israel. În plus, Alexandru a realizat și baremul pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European, care va avea loc în Slovacia. Aș dori să mulțumesc pentru sprijin conducerii clubului, care ne-a asigurat un cantonament de pregătire de 3 săptămâni, la Băile Felix, Primăriei și Consiliului Local Vatra Dornei, precum și sponsorului personal al celor doi atleți, apa minerală Bucovina”, a declarat antrenorul Cristian Prâsneac.
La același concurs, Andrei Ihnatiuc (18 ani), sportiv cu dublă legitimare CSȘ Rădăuți / CSM Dorna Vatra Dornei, antrenat de Bogdan Roșcăneanu, a obținut locul al doilea la categoria seniori în proba de 3000 de metri.
În fine, CSM Suceava a punctat la etapa I a Campionatelor Naționale indoor prin atleta Roxana Ghiuță, în vârstă de 19 ani. Sportiva pregătită de Silviu Casandra a concurat în proba de 800 de metri, clasându-se pe poziția a treia la seniori și pe locul al doilea la tineret, realizând recorduri personale.