Trei persoane au fost transportate la Spitalul Județean Suceava după un accident care a avut loc la primele ore ale zilei de sâmbătă, în zona intersecției de la Biblioteca ”I.G. Sbiera” cu drumul care merge spre Cetatea de Scaun. Un autoturism și un microbuz s-au ciocnit violent, iar în sprijinul celor răniți au sosit o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (TIM + B2). Din cercetări a rezultat că un autoturism marca VW Passat, condus de Gabriel Costîn, un tânăr de 22 de ani, din Dolhasca, care venea dinspre Ipotești spre Suceava, nu a acordat prioritate unui microbuz marca VW Transporter. Cea de a doua mașină era condusă de un bărbat de 54 de ani, din Șcheia, și circula regulamentar pe drumul cu prioritate. Practic, șoferul care conducea autoturismul VW Passat a intrat în intersecție, iar impactul nu a mai putut fi evitat. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. Dacă în cazul șoferului de pe microbuz rezultatul a fost 0, în ceea ce îl privește pe tânărul din Dolhasca s-a constatat că acesta consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum. Mai exact, etilotestul a indicat o valoare de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii șoferi au fost răniți, plus încă o persoană din VW Passat, iar la spital s-au prelevat probe de sânge de la cele două persoane care conduceau mașinile.