Un tânăr de 19 ani din satul Nisipitu, comuna Ulma, s-a ales cu dosar penal, dar și cu o amendă după ce a fost implicat într-un accident rutier. Joi, în jurul prânzului, în timp ce se afla la volanul unui autoturism marca Opel, Andrei Costil mergea dinspre Vicovu de Sus spre Brodina. Când a ajuns în Straja, i-a apărut brusc în față un copil de 12 ani care încerca să traverseze strada fără să se asigure corespunzător. Șoferul a încercat să evite impactul, dar nu a reușit în totalitate. Copilul a fost acroșat cu oglinda și a suferit o serie de leziuni, motiv pentru care a fost preluat de o ambulanță, care l-a transportat la Spitalul Județean Suceava pentru îngrijiri de specialitate. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, ocazie cu care s-a constatat că nu consumase băuturi alcoolice. În schimb, polițiștii au ajuns la concluzia că Andrei Costil trebuia să se afle în carantină până pe 2 februarie. Pentru că a încălcat această măsură a fost amendat cu 1.000 de lei. Un alt accident în care victimă a fost un pieton s-a petrecut joi seară, pe drumul județean 208A, în zona comunei Udești. Șoferul unui autoturism marca Dacia Logan a acroșat un pieton care mergea pe marginea drumului și nu avea nici o sursă de lumină și nici elemente fosforescente pe hainele cu care era îmbrăcat. Pietonul a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Judeţean de Urgență Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul ”contuzionat accident rutier, traumatism cranio-cerebral, contuzie torace și genunchi bilateral”. Șoferul care a comis accidentul nu consumase băuturi alcoolice înainte de a pleca la drum.