Municipalitatea suceveană vrea să reducă numărul mașinilor de pe străzi, iar pentru asta e dispusă să dea bani celor care renunță la autovehiculele cu o vechime mai mare de 15 ani.
„Am spus deseori că suntem într-o fază în care mașinile nu mai încap la sol în municipiul Suceava. De aceea ne dorim și noi să mai scăpăm de o parte dintre aceste mașini”, a explicat primarul Ion Lungu.
În acest scop, edilul sucevean a inclus în proiectul de buget pentru 2022 suma de 1,5 milioane de lei astfel încât, în parteneriat cu Agenția Fondului de Mediu, să fie eliminate 1.000 de mașini din municipiul Suceava, măsura fiind văzută atât ca fiind ecologică, de reducere a poluării, cât și de fluidizare a traficului.
Mai exact, proiectul prevede ca Ministerul Mediului prin Agenția Fondului de Mediu să ofere 1.500 de lei, iar autoritatea locală alți 1.500 de lei celor care au mașini mai vechi de 15 ani, care beneficiază în total de suma de 3.000 de lei, bani pe care pot să-i folosească cum doresc, fără a fi obligați să achiziționeze o altă mașină.
Proiectul va deveni funcțional în aproximativ două luni.
O altă măsură care vizează fluidizarea traficului, prin încurajarea utilizării mijloacelor de transport în comun, în locul maşinilor personale, va fi cea de introducere a culoarul unic de transport pentru autobuze și microbuzele de transport public local, care va asigura o ritmicitate mai bună a curselor.