În organizarea Clubului Sportiv Universitar din Suceava, Sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă”, din cartierul Obcini, va găzdui la finalul acestei săptămâni un puternic turneu amical de handbal rezervat juniorilor I. Competiția, intitulată „Cupa Tinerelor Talente”, va avea tăria unui campionat național, în condițiile în care va beneficia de participarea a patru dintre cele mai puternice echipe din țară.
Echipa suceveană, antrenată de Vasile Boca și Ioan Tcaciuc, care a câștigat anul trecut titlul național la juniori II, iar în momentul de față conduce autoritar Seria A a campionatului național de juniori I, își va măsura forțele cu CSM Focșani – locul 2 în Seria B, CSM București – liderul seriei C și Potaissa Turda – ocupanta locului secund în Seria E.
Programul turneului de la Suceava:
Sâmbătă:
ora 10.00: CSM Focșani – CSU din Suceava
ora 12.00: CSM București – Potaissa Turda
ora 17.30: CSU din Suceava – Potaissa Turda
ora 19.30: CSM Focșani – CSM București
Duminică:
ora 10.00: CSM Focșani – Potaissa Turda
ora 12.00: CSM București – CSU din Suceava
Conform normelor sanitare în vigoare, în această perioadă, în municipiul Suceava, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție. Prezența în sală este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.