Foresta a disputat miercuri după-amiază primul meci din cadrul turneului de pregătire Arena Cup, din Croația. Sucevenii au întâlnit formația HNK Sibenik, clasată pe locul al șaptelea în prima ligă croată, reușind să dea o replică bună, în fața unui adversar mult mai bine cotat. „Galben-verzii” au reușit să mențină tabela imaculată timp de aproape 80 de minute, HNK Sibenik desprinzându-se în câștigătoare în ultima parte a întâlnirii, golurile fiind marcate de Marin în minutul 79 și Sahiti în minutul 83. Cu acest prilej, echipa suceveană a testat și 8 jucători croați, este vorba de Pavletic, Simic, Bulat, Izuogu, Safarovic, Denkovic, Alexander și Bogovik.
Conducerea clubului a numit și un director tehnic din Serbia
De asemenea, la Foresta a debutat în postura de director tehnic Kuzman Babeu. În vârstă de 50 de ani, Babeu este sârb la origine, fiind vorbitor fluent de limba română și croată. Cel mai mare succes din cariera de fotbalist a lui Kuzman Babeu îl reprezintă titlul de campion obținut în Iugoslavia, în sezonul 1997-1998, cu formația Obilic Belgrad, patronată pe atunci de temutul lider paramilitar Željko Ražnatović, supranumit Arkan.
Foresta a început meciul cu HNK Sibenik în alcătuirea: C. Mihăescu - Pavletic, Simic, Bulat, Botezatu, Chelari, Izuogu, M. Ilie, Safarovic, Oluwaseun, Chika. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat: Cimbru, Popovici, Arnold, Denkovic, Alexander, I. Mihăescu, Manole, Bogovik. Antrenori: Bogdan Tudoreanu și Antoniu Stoian.
În continuarea turneului de la Medulin, „forestierii” vor mai juca împotriva formațiilor NK Istra (Croația, Liga I), pe 15 ianuarie, la ora 11.00, și cu FK Zarkovo (Serbia, Liga a II-a), pe 18 ianuarie, la ora 11.00. În funcție de rezultatele înregistrate, gruparea suceveană va mai disputa unu sau două meciuri în faza următoare a competiției.