O dramă cumplită s-a consumat luni seară, într-o locuință din cartierul Mereni din Plopeni - Salcea.
Conform primelor informații, în cursul serii unul dintre frați a mers în baia locuinței pentru a face duș folosind un boiler cu combustie gaz metan. După el a intrat ulterior și fratele său. La un moment dat, văzând că cei doi nu mai ies din încăpere, părinții au intrat în baie și i-au găsit pe cei doi în stare de inconștiență.
Alarma la 112 s-a dat în jurul orei 21.15.
Cei doi frați, cu vârste de 19 și 20 de ani, au fost supuși manevrelor de resuscitare de personalul medical ajuns la fața locului, însă, din păcate, nu au dat semne de revenire la viață. Ulterior, cei doi au fost declarați decedați.
Având în vedere cum s-a produs nenorocirea, toate indiciile arată că este vorba de o intoxicație cu monoxid de carbon.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă) și au fost dispuse necropsii, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor deceselor, dar și a tuturor circumstanțelor care au dus la producerea tragicului eveniment.