Polițiștii suceveni au acționat, sâmbătă, într-un caz în care s-a făcut o anchetă complexă și de durată, legată de certitudinea că cei care fac comerț în punctul turistic din Pasul Palma sunt șantajați de câțiva localnici care, sub pretextul că terenul de sub chioșcuri este al lor, le cereau sume de bani. Localnicii, un soi de interlopi locali, ajunseseră să ceară un soi de taxă de protecție și să fie violenți.
Sâmbătă, în jurul orei 14.00, polițiștii de la Câmpulung Moldovenesc au organizat un flagrant la Vatra Moldoviței, vizați fiind patru localnici din Ciumârna, care tocmai încasaseră sumele de 1500 de lei și 4500 de euro, de la mai mulți comercianți. Au urmat patru percheziții domiciliare, la locuințele suspecților, mai fiind ridicată și pusă sub sechestru și suma de 21.000 de euro.
Dosarul instrumentat vizează fapte de șantaj săvârșite în ultimul an față de comercianți din zona pasului turistic Palma - Sucevița, care dețin tonete în zonă și cărora patru localnici din Ciumârna le-au solicitat de-a lungul timpului sume de bani.
Aceștia le spuneau că sunt proprietari pe teren, după care puneau presiune pe ei. În câteva situații s-a ajuns la distrugeri și chiar incendieri de chioșcuri. În zonă a existat și există un conflict legat și de instalația de tiroliană.
Sâmbătă seară, suspecții erau audiați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc. în vederea luării unor măsuri de reținere în arest